La inceput
Operatia efectuata cu succes. Profesor Dr. Exercian si Dr. Podea si-au indeplinit perfect misiunea, aceea de a-mi salva viata si ce a mai ramas intreg din maduva, fapt confirmat si de medicii specialisti din Franta, unde am fost nu pentru a verifica daca interventia chirurgicala a fost facuta corect ci pentru a cauta noi metode de recuperare. Raspunsul medicilor din Franta este acelasi cu al medicilor de recuperare din tara noastra: SINGURUL lucru care imi poate dezvolta capacitatile motrice si simturile este munca, exerciutul fizic. Acesta poate fi completat cu exercitiile de hidro-kineto-terapie si electro-terapie.
Asadar, dupa operatie, au urmat zilele critice: prima oara au fost cele 7 zile apoi au urmat cele 21 zile in care riscul aparitiilor de complicatii (infectii de tot felul, stop cardio-respirator) este foarte ridicat, dupa aceste perioade continuand sa existe dar intr-un procent mai mic.
Dupa 3 zile de la operatie am fost mutat pe sectia de recuperare a Spitalului Bagdasar-Arsenie unde am stat internat 5 luni. Am inceput cu exercitiile de miscare pasiva. Nu am putut sa misc nimic de la gat in jos. Nu puteam sa stranut, sa oftez si nici macar sa respir cum trebuia. O mancarime de piele in zona capului era tot ce simteam, ma bucuram pentru ea dar usor-usor devea chinuitoare pentru ca nici sa ma scarpin nu puteam. Eram dependent de persoanele de langa mine, de mama, cel mai mult, pe toata perioada spitalizarii. Am stat la orizontala pe patul de spital 7 SAPTAMANI. Ati vazut cum este sa stai la pat 2 zile din cauza unei gripe. Imaginati-va cum este sa stai 7 saptamani, timp in care vine cineva si te intoarce cu cearceaful de pe o parte pe alta sa nu apara escarele, cand nu poti vedea nimic altceva decat 4 pereti si tavanul. Nici pe fereastra nu am avut ce vedea pentru ca eram la etajul 10. Doamne, ce bucurie aveam cand veneau “vizitatori”. Prietenii si familia m-au ajutat sa trec peste momentele grele, cand simteam ca nu mai am niciun motiv sa traiesc.
Dar dupa cele 7 saptamani, in care au mai aparut miscari la brate, medicul a hotarat sa ma ridice usor cu patul. Cate o treapta pe zi pentru cateva minute pana am ajuns la aproape 90 grade. Apoi, urmatorul pas a fost mutatul in scaunul rulant… inca un soc psihologic. Primul lucru care mi-a venit in minte a fost sa ies pe balcon sa vad copacii inverziti, sa ascult ploaia, sa fiu afara.
In sfarsit am facut cunostinta cu sala de recuperare. Am inceput sa fac miscari active, voluntare, sa le dezvolt si de atunci muncesc zi de zi pentru a ajunge independent si cat mai aproape de forma fizica pe care o aveam inainte.
bravo tie george. trage tare de tine si du pana la maxim efortul de recuperare pt a fi ca inainte. ai mult de munca dar in comparatie cu ce ai trecut pana acum e un fleac cand vrei sa fi ca inainte.bafta multa si nu te lasa doborat de nimeni si nimic in drumul tau.
Sa fie Doamne ajuta. Multumesc pentru incurajari astea ma intaresc foate mult. Va salut
bv tie,ink o data spun esti de admirat ce n-as da sa am si eu aceeasi vointa k si u!
Am citit povestea ta si toate prin care ai trecut..am ramas impresionata de forta cu care ai reusit sa scrii pe blog! Am 20 de ani si iti scriu de pe un pat de spital unde sunt imobilizata de pe 29 mai cand am avut un accident rutier. Am crezut ca nu mai am forta sa continui tot chinul meu dar am dat din greseala peste blog´ul tau si vreau sa iti multumesc ca m-ai facut sa vad altfel povestea mea. TU esti un adevarat luptator si te admir …as vrea sa pot avea curajul si taria ta!
Iti doresc recuperare cat mai rapida si …CREDINTA multa!
Doamne, pot sa zic, si sunt sigura ca multi vor fi de acord cu mine, ca esti un erou al zilelor noastre…Vezi tu, Dumnezeu mai trimite din cand in cand oameni asa ca tine, care sa ne insufle tuturor celor care avem tendinta sa ne plangem de aproape orice curajul si puterea de a merge mai departe! Pe mine, pot sa zic ca m-ai readus la viata, atunci cand nu mai gaseam niciun motiv de a trai…si pentru asta iti voi fi vesnic recunoscatoare!Sunt sigura ca intr-o zi vei merge din nou!
de ce spui asta, cum adica numai ai nici un motiv de a trai ?
Nu mi vine sa cred prin ce ai trecut.Tocmai te am vazut la tv…esti extraordinar.mi ai dat intr-adevar o lectie de viat.Noi ,cei sanatosi,ne lamentam pt nimicuri…si spunem”de ce”..park l am trage la raspundere pe Dumnezeu.Bv tie..esti de admirat..un adevarat luptator…Chiar dk distanta este mare,sunt alaturi d tn si..in fiecare seara,numele tau se va regasi in rugaciunile mele..numai bine!
Ca fiecare am si eu slabiciune si caderi cateodata dar nu am ce sa fac………trebuie sa mergem mai departe. Multumesc pentru incurajari!