Mica Nadia!

S-a intamplat acum foarte multi ani; nu mai stiu exact cati ani aveam, dar mama spune ca 3, maxim 4. Eram acasa doar cu tata (mama era la servici) si, cum la acea varsta incepi sa iti dai seama cam ce vrei sa faci in viata, m-am gandit sa imi etalez calitatile de gimnasta; unde altundeva, daca nu chiar pe spatarul canapelei (care era putintel cam ingust)? Tata, un om cu o intuitie uimitoare, dar pe care nu il ascultam niciodata, m-a avertizat ca exista posibilitatea sa cad. Da, bine… Si am facut eu o pirueta, doua, trei…. iar, apoi, inevitabilul s-a produs: m-am dezechilibrat si… BUF! Din nefericire, langa canapea se afla si un scaun de lemn, iar eu, care m-am gandit ca ar fi interesant sa testez atractia gravitationala, am venit cu gura chiar in el. Da-i si plangi, si zbiara, ca, de, era dureros. Tata probabil mi-a indrugat chestii gen: “ti-am zis eu! daca nu esti cuminte!” si, cum barbatii se pricep de minune la copii si isi arata de cate ori au ocazia instinctul patern, m-a lasat sa plang pana am adormit. A trecut ceva timp pana sa isi dea seama ca nu mai aveam dintii din fata si ca buza mea de sus era de 10 ori mai mare si isi schimbase si culoarea intre timp. Ce ar face un super-tata in aceasta situatie? Ce a facut si tata, bineinteles: o cheama pe super-mama. Asa ca a venit saraca mama de la servici, a trezit-o si pe matusa mea si am mers cu totii la dentist. Incredibil, dintii nu mi se sparsesera/cazusera/etc, asa cum probabil credeati, ci “doar” intrasera de tot in gingie. Mi-a scos tanti aia dintii, mi-a facut o injectie si mi-a dat niste pastile si, dupa cateva zile, eram ca noua, gata de noi aventuri.

By Andra!

O zi buna va doresc!