Toate articolele scrise de george

Da sau Nu?

Mulți dintre voi ați văzut filmul Me before you. Unii dintre voi ați judecat gestul egoist al lui Will, alții ați fost de acord cu el punându-vă în locul lui.
Dacă nu știți despre ce este vorba, citiți cartea sau vedeți filmul.

Nu o să neg că eu nu m-am gândit la acelasi lucru pe care Will l-a făcut…EUTANASIEREA umana.

Cu siguranta nu exista un subiect mai controversat decat cel care analizeaza “eutanasierea” sau “sinuciderea asistata”. Eutanasierea reprezinta administrarea intentionata a unei doze letale de medicament cu scopul ca pacientul sa isi termine viata. Sinuciderea asistata reprezinta acel moment in care un doctor prescrie medicamente letale catre un pacient, insa pacientul este responsabil de administrarea acestora. Ambele practici au acelasi scop: de a curma suferinta unui pacient. In timp ce in majoritatea statelor lumii eutanasierea ramane ilegala, exista alte tari- mici la numar- care accepta aceasta practica.

 Iata care sunt 5 dintre acestea

Olanda- Prima tara din lume care a legalizat eutanasierea, adoptand legea in 2002, cu toate ca eutanasierea a fost tolerata inca din anii 1970. Astfel, orice persoana cu varsta de peste 12 ani are dreptul de a-si cere dreptul la moarte.

Belgia- Eutanasierea este legala in Belgia de aproape 10 ani, dar cu toate acestea sunt si unele reguli. Astfel, cel care “sufera de o boala grava si de dureri insuportabile, atat fizice cat si psihice, poate cere eutanasierea”.

Luxemburg- Desi o buna parte din comunitatea medicala din Luxemburg a fost impotriva legalizarii eutanasierii, in anul 2009, Luxembrug a devenit cel de-al treilea stat care a legalizat aceasta practica. Un pacient are dreptul sa isi curme viata daca sufera de o boala incurabila, insa cererea de eutanasiere trebuie sa ii fie aprobata de doi medici.

Elvetia- sinuciderea asistata este legala inca din anii 1930, dar cu toate acestea, eutanasierea ramane ilegala. Pe de alta parte, in Elvetia nu numai cetatenii au dreptul la sinucidere asistata, dar si persoanele straine. De altfel, foarte multe persoane aleg sa calatoreasca in Elvetia tocmai pentru a beneficia de un sfarsit de viata legal.

Germania- In Germania, pacientii au dreptul de a refuza orice tratament care ar putea sa le salveze viata. Mai mult, sinuciderea asistata este semi-legala in Germania, iar un doctor- care are un ordin scris- are permisia de a prescrie medicamente care sa scurteze viata unui pacient.

De foarte multi ani spun ca VIATA ESTE UN DREPT, NU O OBLIGATIE si ca atunci cand ajungi sa intelegi asta, totul o sa fie mult mai SIMPLU.

Jorj

Când simplu a devenit complicat!

Se întâmplă mult prea repede să aruncăm hainele de pe noi și să ne-o tragem nebunește?
Dar tu cine esti, cum ai ajuns în patul meu?
Oare fizicul este tot ce ne interesează?

Să simți omul de lângă tine este un sentiment marfă rău. 
Și nu mă refer să-i simți atingerea, pielea, părul sau mai știu eu ce. 
Pur si simplu să-i ajungi la suflet și să reușești să îl faci pe cel de lângă tine să te lase înăuntru lui. 
Să te lase să îi atingi gândurile, fricile, speranțele, visurile.
Să-ți facă loc în viitorul lui.
Lasă dorul și dorința de a-i vedea zâmbetul să îl facă să își arunce hainele de pe el/ea, nu cheia de la mașină sau portofelul.

Lasă simplu să fie simplu!

Sa nu fie prea tarziu!

Traim cu gandul ca nimic nu nu ni se poate intampla, ca suntem atat de puternici incat putem muta muntii din loc. Nimic rau in asta…dar nu uita ca esti doar o bucata de carne care imbatraneste, care isi pierde din puteri, care nu constientizeaza cat este de scurta viata.
Care a uitat sa se bucure, care a uitat sa bucure, care a uitat sa isi exprime sentimentele.
Am facut parte din categoria asta, dar o palma data de El m-a tezit…pe moment pentru ca am uitat iar.
Eu sunt George, m-am luat cu alte treburi si am realizat acum la 31 de ani ca eu nu i-am spus nicioadata fratelui meu ce a insemnat prezenta lui in viata mea.
Acum este tarziu si mi-as fi dorit sa-i vad reactia daca i-as fi spus: Multumesc sau te iubesc frate.
Dupa moartea lui, am dat dracu rusinea asta de a-mi exprima sentimentele fata de cei apropiati, si m-am simtit mult mai bine.
Dar am uitat iar si acum un eveniment destul de neplacut mi-a adus aminte ca lucrurile astea ar fi bine sa nu se uite nicioadata.
Luni, tatal meu a fost la cateva minute de a pleca dintre noi. S-a urcat pe o scara sa faca niste reparatii, s-a dezechilibrat si a cazut cu capul de parchet.
A fost operat si acum se afla la terapie intensiva.
Nici lui nu i-am spus cat de mult il iubesc, dar am s-o fac cand starea lui se va mai ameliora.
Vedeti voi, sufletele noastre simt nevoia sa fie mangaiate si asta o putem face cu ajutorul cuvintelor. Trupurile noastre vor imbratisari dar ne grabim si uitam.
Israelienii dimineata se imbratiseaza inainte de a-i parasi pe cei dragi. Ei stiu in ce tara traiesc si sunt constienti ca poate aia va fi ultima zi alaturi de familie.
Asa ca pune mana pe telefon si suna-ti parintii, fratii, apropiatii, mergi in bucatarie peste ma-ta si ia-o in brate, spune-le ce simti pentru ca vezi tu, maine poate fi prea tarziu.
Jorj

Îți place?!

Îți place ce vezi când mă vezi frezat, aranjat, zâmbitor, vorbitor…..
Îți place ce fac, cum fac, când fac…….
Îți place când te sun, îți scriu, te strig…..
Îți place când îți ascult vorbele și glasul inimii…..
Îți place când te alint, te ating, te fac să râzi…..
Îți place când trag de mine, de tine, de noi…..
Îți place când mă vezi bărbat…..
Îți place când nu îți aduc flori dar te tratez ca pe o floare…….
Îți place la mine pentru că aici mă auzi numai pe mine……
Îți place să crezi că într-o zi te voi alerga prin parc, prin casă, prin pat…..
Îți place să crezi că o să mai merg vreodată…..
Dar dacă n-o s-o mai fac……
Ce o să îți mai placă?

Nu vreau să fiu motivul morții lui!

Astăzi mă întorceam de la birou pe veșnica aglomerată șosea Petricani.
Prind ultimul strop de verde și mă furișez pe pe banda 1. Stau aici cuminte urmărind în oglinda retrovizoare o salvare SMURD cu semnalele luminoase și sonore pornite,  încercând să își croiască drum printre mașini.
Nu reușește…..
La un moment dat se aude o voce ca dintr-o portavoce și abia abia ambulanța reușește să intre pe mijlocul străzii.
Când se apropie de mine, trag dreapta de volan cât mai aproape de bordură care acum este un morman de jeg.
Pe banda 2, în dreptul meu, un el vorbește la telefon.
Ambulanța este în spatele lui și el nu sinchisește să facă nicio manevră pentru a elibera banda…..la fel și celelalte două mașini de teren din fața lui.
Imposibil să nu o auzi, imposibil să nu o vezi, este strigător la cer să nu faci o mișcare pentru cel ce se află în ambulanța aia sau către cine se îndreaptă.
Înăuntru pot fi părinții tăi, soția ta, copilul tău……iar tu ești cel ce mărește chinul acelei vieți.
Au trecut multe salvări pe lângă mine de când sunt la volan. Dar astăzi a fost altceva…..
Poate pentru că niciodată nu a staționat atât de mult lângă mine una……și a fost groaznic.
Am retrăit niște momente urâte amintindu-mi că și eu am fost la un pas de moarte de două ori…..
Poate că am avut noroc de trafic mai lejer sau de șoferi mai educați.
Din păcate gândim prea mult și simțim prea puțin.
Avem nevoie de umanitate.
Jorj.

Aleargă!

Aleargă până îți întreci umbra apoi aleargă să nu te întreacă ea pe tine

Ziua îmi începe devreme, înainte să mă ridic din pat. Mă motivez să sar din confortul meu.

Să beau o cafea?
Să beau toată cafeaua?
Să scroll-uiesc facebook-ul?
Este ăsta un timp pierdut?
Ar trebui să alerg deja.
Nu pot să alerg, am alergat și ieri, o să alerg mâine, plouă, mi-e rău, prea mult de umblat, ea mă vrea lângă ea, mă bat adidașii…..astea sunt jocurile care mă țin să nu ies pe ușă…..
Trag aer în piept și ies la alergat….și alerg.
Ăsta este adevăratul joc în care mă întreb dacă sunt mai rapid decât taxiul ăla, dar decât câinele ăla, dar decât un tren.
Oare pot traversa parcul până la apus?
Trec prin toată zăpada asta?
Cât pot alerga pe o linie dreaptă?
De câte ori lovesc picioarele mele pământul într-un minut?
Cât pot să alerg pe o ploaie torențială?
Jocurile astea mă fac mai încet sau sunt un nebun pentru că îmi doresc să mă depășesc?

Nu îmi pasă atâta timp cât alerg.

Jorj

Cred că lumea este o mare familie!

Un puști de 14 ani a împușcat și omorât un un tânăr nevinovat pentru a demonstra lui și „prietenilor” lui cât este de tare.
La tribunal, mama victimei a stat nemișcată în tăcere până la sfârșitul procesului când criminalul a fost condamnat.
În timp ce criminalul era încătușat, mama băiatului care a fost ucis, s-a ridicat cu greu în picioare, l-a privit în ochi și i-a spus…..”TE VOI OMOR” și s-a așezat înapoi pe scaun.
După un an de pușcărie, mama băiatului ucis a mers să-l viziteze la pușcărie.
Criminalul era un copil al străzii înainte de crimă și această mamă era singura care îl vizita.
Nici măcar membrii găștii din care făcea parte nu au venit să îl vadă.
Când a aflat cine îl vizitează, băiatul ăsta era cam speriat, însă acestă femeie i-a spus să stea liniștit pentru că ea vrea doar să vorbească cu el.
Au vorbit, au mai urmat și alte vizite, i-a și lăsat bani de țigări, încercând să-l înțeleagă pe omul care îi omorâse copilul.
Când era aproape de eliberare, l-a vizitat și l-a întrebat:
„Ce vei face când o să ieși de aici?”
El a răspuns că nu știe, că nu are familie, că nu știe.
Atunci această doamnă i-a spus că are un prieten care are o fabrică și poate reușește să îl angajeze acolo. Așa că i-a aranjat un interviu.
Acum avea un loc de muncă dar nu avea unde să locuiască.
Doamna i-a spus că are ea o cameră liberă și poate sta la ea. Așa că băiatul a venit să stea la ea.
După 6 luni, această doamnă l-a tras deoparte și i-a spus.
„Știi ce, vreau să discutăm”
S-au așezat față în față, l-a privit în ochi și i-a spus: „Îți amintești la tribunal în ziua când ai fost condamnat pentru uciderea fiului meu fără motiv că ți-am spus că TE VOI OMORÂ?”
El a răspuns că își aduce aminte și că nu va uita niciodată ziua aia.
L-a privit înapoi în ochi și i-a spus: „Ei bine, am făcut-o. Nu am vrut ca băiatul care mi-a omorât copilul să trăiască pe pământul ăsta. Am vrut să moară. Venind să te vizitez, aducându-ți lucruri, oferindu-ți un loc de muncă  și lăsându-te să locuiești cu mine, toate astea te-au schimbat. Băiatul de atunci nu mai există, a murit”

Dacă am încerca să aflăm viața secretă a dușmanilor noștri, am găsi cu siguranță destulă tristețe și suferință pentru a-i schimba viața.

Jorj

Bucură-te acum pentru că……TOATE TREC!

Anul lucrurilor făcute pentru prima dată.
Și dacă aș fi întrebat când a fost ultima dată când am făcut ceva pentru prima dată, aș răspunde…..ANUL ĂSTA.
Da, anul 2016 a fost anul în care am tot făcut lucruri pentru prima dată și o să fac o listă:
-Am luat permisul de conducere în luna Ianuarie.
-Am zburat cu elicopterul în luna Februarie.
-Am terminat pe podium semi-maratonul București în luna Mai.
-Am alergat 23 de km într-o țară străină (Austria).
-Am alergat primul semi-maraton montan.
-Am început să fac Crossfit.
-Am alergat 21 de km într-un Mall din București.
-Am ținut primul speech în limba engleză.
-Am fost copilot în raliul Sibiului.
-Am întâlnit oameni noi.
Par lucruri frumoase, sunt frumoase dar unele destul de dureroase. Toate antrenamentele până la epuizare au durut….dar au trecut.
Toate trec.
Îți spun că durerea o să treacă, îți mai spun că și starea de bine o să treacă.
Toate trec.
Îți mai spun că prin orice treci prin viață, o să treacă.
În momentele grele ține minte că timpul trece, ține minte că după fiecare noapte grea vine dimineața și după fiecare dimineață vine noaptea.
Așa că oprește-te puțin și inspiră adânc aerul rece, miroase florile, bucură-te de ploaie, de zăpadă, îmbrățișează-ți familia, râzi cu prietenii pentru că toate astea……VOR TRECE.
SĂ AVEȚI SĂRBĂTORI FRUMOASE PRIETENI!

Jorj.

received_486060874931458

Mamă, nu sunt un sfânt!

Da mamă, poate că o să te superi dar  băiatul tău nu este un sfânt.
Băiatul tău a înjurat, a înjurat pentru că nu a mai rezistat presiunii din interiorul lui.
Băiatul tău a făcut fete să sufere, a făcut fete să sufere pentru că la rândul lui a suferit din cauza lor. Inconștient le-a folosit pe post de pansament, nerealizănd că ele nu au vină.
Băiatul tău s-a uitat la filme porno, s-a uitat pentru că a vrut să învețe, pentru că nu a primit o educație sexuală și pentru că a vrut să își satisfacă anumite nevoi.
Băiatul tău s-a bătut cu alți băieți, s-a bătut rău la școală, pe stradă, pe teren. A încercat cât a putut să își ferească fața lovită să nu-l vezi….dar l-a durut.
Băiatul tău nu vrea să învețe când este forțat, nu vrea să tocească și într-o săptămână să uite tot. 
Băiatul tău a scuipat, a scuipat pentru că așa i s-a părut că este mai băiat. Dar și-a dat seama că nu este ceva cu care să ieși în evidență și nici nu este un mod de a-ți arăta supremația.
Băiatul tău a fost la curve, a fost pentru că a avut nevoie și a vrut să experimenteze și asta.
Băiatul tău a căutat modalități să se omoare, le-a căutat pentru că în momentul acela nu a mai văzut nicio rezolvare pentru problemele lui.
Băiatul tău a fumat, a fumat la indemnul altora, a fumat să se calmeze dar mai mult l-a agitat.
Băiatul tău a furat, a furat penare pline cu rechizite pentru că el nu avea și nu își permitea.
Băiatul tău a râs la priveghi, a râs pentru că nu înțelegea obiceiurile.
Băiatul tău a plâns, a plâns pentru că s-a simțit incapabil, slab și înlăturat.
Da mamă, băiatul tău recunoaște toate astea, băiatul tău nu regretă ce a făcut, băiatul tău nu vrea să fie un sfânt.
screenshot_20160817-082536