Viata…!

flo1

Sincer nici nu stiu cum sa incep acest….. sa-i spun articol :(.
Pe 11 martie 2006 am jucat ultimul meci de rugby din viata, 3 zile mai tarziu am hotarat sa-mi fac o alta echipa ( mama, tata, eu, fratele meu si sora mea ) si sa intram sa castig meciul vietii mele……..acea lupta cu viata de a ma pune iar pe picioare. 3 ani si de munca continua, plecari peste plecari in diferite statiuni, stres si oboseala dar nu in ultimul rand si satisfactii ( progresele mele ) mici dar vizibile.
23 mai 2009 inca o zi pana la ziua lui Florian fratele meu, bucurosi si fericiti ca orice familie ne trezim dimineata eu:”hai ne ridicam ?” Florian: „aham” si atat………asta a fost ultimul lui cuvant. Florian isi pierde cunostinta, se sufoca si pleaca catre Dumnezeu mult prea devreme la 26 de ani fara o zi :(. Tot ce am facut in viata pana acum se datoreaza in mare parte lui, el a fost mainile si picioarele mele.
Dumnezeu a hotarat sa-l ia langa El pentru ca Dumnezeu isi culege florile si el este ”Floricica” al nostru. I-am promis ca o sa ma ridic sa merg si ma tin de cuvant sa-l fac fericit, oricum ar fi si oriunde ar fi el acum. Multumesc tuturor carora ne-au fost alaturi……rude, prieteni si cunostinte
Imi cer scuze dar nu mai am forta sa mai scriu……………..:(

Te iubesc si te rog sa ma ierti pentru tot fratimiu

Dumnezeu sa te odihneasca !

Pofta de viata

Vineri seara am ajuns, din nou, acasa! Nicaieri nu e mai bine ca acasa! Nimic mai adevarat!
Insa pana sa ajung acasa am trecut pe la bunici si pe la un foarte bun prieten (Nicu) care m-a asteptat cu vreo 15 kg de peste, branza (adevarata) si tuica cu tenta de palinca facuta chiar de el! Si poate ca va intrebati ce-o fi asa de special de scriu despre asta?
Ei bine, baiatul asta este si el, ca mine, intr-un scaun rulant. Si acum trei saptamani, cand am plecat la Techirghiol, l-am luat si pe el cu mine. Este dintr-o insula a Brailei si a trebuit sa traverseze Dunarea cu un amic cu o barca pentru a ajunge la un drum asfaltat. Si acum, cand mi-a dat toate cele enumerate mai sus, a facut la fel.
Povestea lui, pe cat de trista si tulburatoare, pe atat este de adevarata si plina de optimism.
Acum aproape 10 ani a sarit in Dunare, asa cum o mai facuse de mii de ori, si si-a rupt gatul in ceva care trecea pe dedesuptul apei.
A ramas fara parinti inainte sa aiba accidentul si fara bunici la 2 ani dupa. La 20 ani ramas aproape singur, fara cei la care tinea si, mai mult, fara vreun motiv de a trai.
Cand l-am cunoscut eu, acum doi ani, i-am aflat si povestea. Si am aflat ce inseamna sa muncesti pentru a atinge un scop. Imi povestea cum se chinuia sa se urce din carucior in pat sau invers, cum isi arunca scaunul rulant inainte si apoi cobora taras pe treptele din fata casei (si imaginati-va ce trebuia sa faca pentru a urca inapoi scarile), cat de greu reusea sa manance de unul singur din moment ce abia putea sa isi miste mainile, cum isi spala hainele intr-un lighean.
Abia m-am abtinut sa nu ma bufneasca plansul de fata cu el, asa cum au facut altii care i-au auzit povestea.
Acum sta tot acolo, in Insula Brailei, la doi pasi de digul care il desparte de fluviul ce il mai ameninta atunci cand se umfla prea mult. Intr-un an, cand se anuntau inundatii a facut cerere la un spital de recuperare sa il tina mai mult timp internat de frica sa nu il ia apa cu tot cu casa. A avut noroc pentru ca nu reusise apa sa treaca de dig.
Mi s-a spus de multe ori ca as fi un model de optimism si ca incurajez multa lume prin lupta mea din fiecare zi.
Am avut si eu de multe ori momente de depresie, zile in care nu mai aveam chef sa fac nimic si nici sa traiesc. Insa imi zbura gandul tot timpul la Nicu, la curajul si la puterea lui de a trece peste toate necazurile si deveneam dintr-o data mai puternic si eu.
Ma bucur enorm de mult pentru el ca poate sa mearga cativa pasi si sunt mandru ca este prietenul meu!

Medicii din Romania

De cand am inceput sa scriu pe blog am primit, pe langa comentariile pe care le poate vedea toata lumea ( si nu este niciun comentariu pe care sa nu-l fi postat) si foarte multe mail-uri cu pareri despre diferite subiecte de care am vorbit, informatii pe care poate ca nu le-as fi aflat din alta parte. Si am mai primit si mail-uri cu propuneri de subiecte pe care sa le discutam pe site. Cele mai multe au fost despre sistemul medical din Romania comparat, zic eu, gresit cu cel din occident.
Multi romani critica medicii de la noi din tara, ii considera indiferenti, spagari si mai rau de atat, criminali.
Eu cred ca peste tot in lume este la fel. Sunt medici nascuti pentru asta, care ajuta pe toata lumea indiferent de clasa sociala sau de etnie si care sunt la curent cu toate noutatile aparute in medicina.
Un exemplu pozitiv: anul trecut am ajuns in Franta, la un medic de recuperare foarte cunoscut in Europa. Am stat de vorba cu dumnealui, mi-a facut cateva teste si m-a intrebat de cine am fost operat. Cand i-am spus ca operatia a fost executata sub indrumarea domnului Profesor Exercian, si-a schimbat mimica fetei, spunandu-mi ca cel care m-a operat este foarte cunoscut in toata lumea si ca nu ii poate pune nimeni la indoiala diagnosticul. Deci, avem si noi doctori de care ne putem mandri.
Dar sunt si medici care nu au nicio treaba cu ceea ce fac si totusi practica, trateaza omul ca pe un animal, sunt tot timpul cu nasul pe sus de parca ei ar fi inventat medicina. Unii, desi sunt depasiti de situatie, pun un diagnostic de multe ori gresit ce poate conduce la o fatalitate.
Un exemplu negativ: de obicei, persoanele cu fracturi de coloana vertebrala nu mai au aceleasi simptome si manifestari (ale unei pneumonii sa zicem) ca un om fara probleme medulare. Si vine intr-un final salvarea la pacientul (Eu) care nu mai poate sta treaz din cauza tensiunii extrem de mica si cu febra puternica si doctorul de pe salvare ii face o injectie pentru tensiune, spunand ca e doar o raceala si pleaca.
Vine si domnul doctor Alin Popescu (care mi-a fost alaturi de la inceput si m-a ajutat neconditionat tot timpul) si, vazandu-ma, a chemat din nou salvarea. Am plecat la spital ca poate cei de acolo ma pot ajuta in vreun fel. Dar cei de acolo habar n-aveau ce sa imi faca, ce sa mai spun ca nici macar hartie pentru electrocardiograma nu aveau.
Am luat iarasi salvarea catre alt spital unde am si aflat ca intrasem deja in stare de sepsis si poate ca nu mai apucam dimineata daca ramaneam acasa sau la primul spital.
Eu sunt convins ca nu sunt de vina doctorii incapabili pentru ca poate atat ii duce capul, ci aceia care le dau diplomele si ii lasa sa profeseze.

PS:Nu ezitati sa va duceti si la un al doilea doctor in caz ca nu sunteti sigur de diagnosticul pus de primul.

PPS: In acea seara domnul doctor Alin Popescu a ajuns acasa aproape de dimineata pentru ca a alergat tot orasul sa imi gaseasca antibioticul fara de care acum nu as mai fi putut sa va scriu. Si pentru ca stiu ca nu numai cu mine se poarta astfel, pot sa afirm cu convingere ca este un doctor adevarat si nu o sa am cum vreodata sa ii multumesc.

PPPS: Tot in seara aia si tot pana dimineata, pe langa famile, a mai alergat si kineta cu care lucrez jumatate din zi, Mirela, care imi este ca o a doua mama.

Donator de sange

Intr-o seara, cand eram la aer pe o alee a Spitalului Bagdasar, doi parinti isi plangeau copiii care fusesera implicati intr-un accident de masina. Au fost adusi in viata la spital, bagati in sala de operatie si doctorii au incercat sa faca tot posibilul pentru a le salva vietile. Si au salvat viata unuia singur. Pentru ca celalalt frate avea o grupa de sange mai rara, sange pe care spitalul nu l-a avut.
Un frate a ramas fara prietenul lui cel mai bun, niste parinti fara un copil din cauza lipsei de sange. Nu cred ca poate exista ceva mai dureros pe lume decat sa iti pierzi fratele sau copilul.
Clipul de la televizor cu doctorii care stau degeaba cu pacientul pe masa din cauza lipsei de sange reprezinta realitatea din tara noastra. O realitate care se poate schimba. Nu trebuie sa ne fie frica de ace si mai ales nu trebuie sa ne fie lene sa salvam viata unui om care ajunge astfel sa iti fie frate.
Pentru a cunoste multele avantaje pe care le puteti avea donand sange intrati pe site-ul unui medic, un prieten foarte bun.

Biserica

In afara de cele mai mari sarbatori crestine, Nasterea si Invierea Domnului, omul se mai duce la Biserica atunci cand se casatoreste, isi boteaza copilul sau cand simte ca nu mai are puterea de a trece peste o situatie aparent fara rezolvare.
Eu recunosc ca, inainte sa am accidentul, intram foarte rar in Biserica, uneori poate o singura data intr-un an.
Si, ca toata lumea, cand am dat de greu, am inceput sa ma rog si sa merg la manastiri mai des. Nu ca inainte eram vreun ateu. Eu cred ca fiecare om este Dumnezeu. Ideea este sa ai credinta in tine, sa nu disperi indiferent de situatie.
Si am inceput eu sa merg cel putin o data pe luna la cate o manastire si am descoperit Manastirea Ghighiu care este langa orasul Ploiesti. Acolo ma simt cu adevarat altfel: mult mai linistit, gandurile imi dispar, imi intaresc dorinta de a lupta in continuare si de a duce la capat orice imi propun.
Dar prima oara cand am ajuns acolo am avut un adevarat soc: la intrarea pe poarta am avut o contractie atat de puternica a picioarelor incat m-a aruncat din fotoliul rulant direct pe burta. Sperietura a fost destul de mare pentru ca pana atunci nu mai cazusem niciodata din carut din cauza contractiilor, acum insa m-am obisnuit.
Si dupa ce am trecut de poarta si m-am plimbat putin prin curtea manastirii sa imi mai revin m-am hotarat sa intru si in cladire. Si acolo aceeasi faza numai ca fratele meu a fost muuuult mai atent si a apucat sa ma prinda inainte sa fac matanii. Am zis:”e clar, trebuie sa vin mai des pe la Biserica!”
In aceeasi zi m-am intalnit pe una din alei cu o maicuta in varsta, Maica Laurentia, care s-a uitat la mine, m-a atins si mi-a spus ca trebuie sa am rabdare, ca ce am patit eu are un motiv si ca o sa merg din nou. Vorbele ei au fost atat de convingatoare si de clare ca le mai aud si acum. Asta este inca unul din motivele pentru care nu renunt la ceea ce fac.
Stiu ca din ce in ce mai multi oameni, din cauza grijilor si a stresului, uita de Dumnezeu desi, atunci cand sunt in situatii dificile, un pic de liniste interioara poate face minuni.
Si daca, din cauza a ceea ce ati auzit despre unii preoti, va face sa va indoiti atunci urmati zicala: Fa ce zice popa si nu ce face!
O alta intamplare foarte haiaoasa: am fost la o alta manastire in judetul Calarasi, pe malul Dunarii cu inca doi baieti in carucior, ei avand putere cat de cat in picioare cat sa se poata ridica si sa faca pasi. Si acolo este o cruce de piatra din care, se pare ca iese mir. Am intrat noi trei in camarutza plina de lume unde este crucea, am atins-o fiecare, ne-am inchinat si am dat sa ne intoarcem sa iesim. Dar din cauza locului foarte stramt unul din baietii cu care eram s-a ridicat in picioare sa isi intoarca scaunul.
Un singur strigat de „Minune!!!” al unei babute si a fost destul pentru a produce un haos total in si pe langa lacas. Pana s-a lamurit lumea cum sta treaba era deja prea tarziu.

Care stiri?

La ora 7 toata lumea dispare de peste tot si fuge in fata televizoarelor, la stiri.
Aseara m-am uitat si eu la stiri ca doar nu era sa raman singur afara, in fata sanatoriului si rau am facut! De obicei nu o fac pentru ca sunt prezentate numai porcarii. Si nu am avut nicio surpriza. Daca vreau sa vad sau sa citesc ceva interesant intru pe un site dedicat stirilor si gasesc acolo aproape orice s-a petrecut in lume.
Dar nu aveam nimic altceva de facut si m-am uitat de la un capat la altul al „stirilor”. Aproape toate interviurile sunt la fel. Aceleasi intrebari pe care le-a invatat si vecinul meu de 2 ani, puse de unii care se vor reporteri dar care nu sunt in stare sa lege doua cuvinte. Si dupa fiecare stire ramai ca la inceputul ei.
Am vazut printre toate nimicurile si ceva care m-ar fi interesat in mod direct. Cica aia care ne conduc, deputatii, au discutat ceva despre persoanele cu dizabilitati. Si ca sa fie circul complet au invitat ei cateva persoane lovite de soarta sa se chinuie cu urcatul si coboratul treptelor pentru ca dupa aceea sa se faca precizarea ca au promis ei, deputatii, sa construiasca o rampa pentru „handicapati”, sa poata ajunge la microfon. De parca intereseaza pe nenea tolanit in fotoliul de mii de euro ce are de spus unu’ care este in carje sau in scaunul rulant.
Eu zic sa dea dumnealor niste legi si sa oblige cumva politia sa le si aplice asa cum trebuie incat sa nu mai parcheze toti dobitocii in dreptul rampelor trotuarelor sau de la spitale.
In fine, se termina reportajul si nu am inteles despre ce au discutat ei acolo. Si mai bine ca nu am inteles ca oricum ramane la stadiul de discutie.
Altceva nimic interesant la stiri.
Ma gandeam ca macar la stirile sportive sa fie ceva mai multa lumina. Dar si acolo ceva mai de speriat decat la stirile de la ora 5: huligani care arunca cu borduri in autocare, „sportivi” care urla si mananca hartii nervosi pe arbitrii, bazine de apa mai jegoase ca garla in care ma balaceam cand eram mic, stadioane goale intr-o etapa fara culoare… intr-un cuvat, NIMIC.
Despre rugby s-a vorbit jumatate de minut si doar despre o indigestie, in conditiile in care Nationala U20 a batut tot in Africa, printre care si selectionata asemanatoare a SUA si s-a calificat in prima divizie. FELICITARI, BAIETI!!!
Si nici Nationala U21 nu se lasa mai prejos si s-a calificat in semifinalele Campionatului European! FELICITARI SI BAFTA IN CONTINUARE!
Astea sunt stirile la noi, asta e Romania!

Adevaruri

Inainte sa am accidentul, de cate ori vedeam o persoana in scaunul rulant, nu ma gandeam decat ca a avut vreun mare ghinion sa se afle asa sau spuneam in gand un patetic „Saracu'” si imi vedeam de viata mea mai departe.
Tot timpul ma gandeam la ei ca la niste persoane cu dizabilitati dar fara sa vad mai departe de imaginea din fata ochilor. Asta pana am patit-o si eu. Si abia cand am ajuns si eu o persoana cu handicap am realizat de cate lucruri e nevoie pentru a avea o igiena si o dieta corespunzatoare, un program de recuperare complet, toate astea pentru a ajunge la o viata cat mai apropiata de cea pe care o aveam inainte.
V-ati gandit vreodata ca multi din cei care sunt in carucior au nevoie de o ingrijire asemanatoare cu a unui copil de 1 an? Ca sunt destui de multi care nu isi pot regla temperatura corpului, imprumuta temperatura mediului in care se afla si asa pot sa tremure de frig 3 zile pana isi revin sau pot ajunge la o temperatura de 40 grade vara daca locuiesc intr-o casa fara aer conditionat si, in cel mai rau caz pot muri din cauza unui stop cardio-respirator?
Altii nu isi pot controla sfincterele, adica nu pot sa se tina atunci cand le vine sa urineze sau au scaun si din cauza asta poarta „pampersi” sau prezervative urinare.
Multi nu isi dau seama daca au vreo infectie in organism decat foarte tarziu pentru ca deseori simptomele nu mai sunt aceleasi cu ale unui om „sanatos” si trebuie sa mai aiba noroc si de un medic capabil pentru ca sunt o gramada care se pierd in fata unui asemenea caz.
Si acum vine partea cea mai grea. Toata ingrijirea asta plus mancarea si alte cheltuieli obisnuite trebuie sa se faca in limita unei pensii de 293 lei. Cati oameni din tara asta se mai pot descurca cu un salariu minim pe economie?
Guvernantii nostrii trebuie sa stie ca in tarile occidentale persoanele cu dizabilitati au drepturi depline si facilitati care fac o viata sa fie normala. Ei pot sa isi plateasca chiriile, sa nu le lipseasca fructele de pe masa, sa aiba si o masina adaptata pe post de picioare. Eu cunosc persoane cu handicap care nu ies din casa decat poate o data pe luna pentru ca stau intr-un bloc de patru etaje, fara lift, la un etaj superior si nu are cine sa ii coboare sau sa ii urce scarile.
Sunt oameni care mananca fructe numai daca stau la curte si au pomi fructiferi. Asta inseamna ca doar vara.
Sunt oameni care nu au pe nimeni langa ei atunci cand au nevoie de un pahar cu apa sau care mananca o data pe zi sa le ajunga banii pentru o luna intreaga.
In Bucuresti nu exista bazine de apa care sa fie adaptate astfel incat o persoana care este in carucior sa poate intra. Si poate spuneti ca se poate apela la oamenii din jur. Cei mai multi ne-am saturat sa avem parte doar de mila.
Vrem doar putin mai mult respect din partea statului.
Sunt extrem de multe de spus sau povesti ale unor oameni de povestit. Si cred ca pe unele o sa le povestesc pentru ca mi s-a spus ca eu, prin munca mea de zi cu zi, am dat putere si altora si e bine sa stii ca poti fi de folos cumva.

P.S.: Am nevoie de un adeziv de piele care nu se gaseste in Romania ci in Germania sau Austria: SAUER-HAUTKLEBER 5001. Este un adeziv care se foloseste pentru prinderea condomului si as avea nevoie de cel putin doua cutii.
Platesc pentru ele!
Multumesc frumos!

1 Mai

Scurt istoric:
Ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc in anul 1886, unde sute de mii de manifestanti au protestat pe teritoriul Statelor Unite cerand reducerea programului de lucru la 8 ore fara reducerea salariului. Sute de oameni au fost raniti atunci dintre care si 66 politisti, 7 au decedat mai tarziu.
In 1889 ziua de 1 mai a devenit Ziua Internationala a Muncitorilor. Există şi excepţii, de exemplu Australia, Elveţia şi Statele Unite, unde 1 Mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea ţărilor vest europene, ziua de 1 Mai este zi liberă.
În ţările comuniste, ziua de 1 Mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoţită de defilări propagandistice.
Ce facem noi de 1 Mai?
Pe mine aceasta sarbatoare m-a prins deja la mare. De ceva ani romanii si-au facut obiceiul de a sarbatori prima zi a acestei luni pe malul marii, in special tinerii. „Familistii” merg de obicei la munte sau in padurile de pe langa orase, „la un gratar”. Sper doar sa nu uite de bunele maniere si sa stranga gunoiul pe care il fac.
Pentru cei care raman in Bucuresti, cateva sugestii:
-Petrecere 1 mai muncitoresc – O petrecere cu clasa cu DJ Bhoris; Club A; 21:00; Str. Blanari, nr. 14; intrare 7 RON; Bucuresti
-1 Mai Muncitoresc – Epocalul de aur cu Andreea; Suburbia; 21:00; Str. Selari, nr. 19; intrarea libera; Bucuresti
-Concert Directia 5 & friends; Silver Church; 22:00; Calea Plevnei 60; intrarea 20 RON; Bucuresti
-Concert tovarasesc Timpuri Noi; Clubul Taranului; 21:00; Str. Kiseleff, nr. 3 (intrarea Monetariei); Bucuresti

Have fun!