Vorba multa, saracia rugby’ului!

Astazi am profitat de vremea frumoasa si am mers sa vad meciul dintre Steaua si Timisoara (30-18).
Ma asteptam sa vad o Timisoara care sa ma dea cu rotile-n sus………insa din pacate nu a fost asa. Se vede ca echipa nu este inca legata, se vede de pe margine ca jucatorii uita ca au un capitan de care trebuie sa asculte si ca el este singurul care are voie sa comenteze. Centrii tipau, aripa tipa, demiul la fel…….
In schimb Steaua a reusit sa o faca prin jocul excelent. La Steaua singurii pe care i-am auzit au fost Vlaicu si Lucaci.
Nu o sa fac o analiza a jocului pentru ca nu sunt in masura…………STOP!
Felicitari Steaua pentru victorie si tot respectul pentru Timisoara care a tras pana in ultima secunda pentru a marca……….si a facut-o spectaculos.
Pe la 15 ani, dupa un meci cu Zimbrii pe care l-am pierdut, in vestiar am auzit o vorba care m-a marcat si anume: “Arbitrul tine cu echipa care joaca rugby!”.
Imediat pe gura mi-a iesit asta: “Dar ce, noi nu am jucat rugby?”
Raspunsul nu a intarziat sa vina: “In rugby, disciplina este pe primul loc. O echipa care face multe greseli, intr-o echipa in care se aud 15 voci si nu una, clar nu exista disciplina”
Multe voci, insa din pacate prea putine fapte astazi la Timisoara.
Astept sa plec de la un meci d-al vostru cu bucurie in suflet.
Hai Timisoara, Hai Rugby-ul Romanesc!

METAFORA RUGBYULUI!!

„PUTINI INTELEG METAFORA RUGBYULUI….

Mingea este o printesa, domnilor. O fata frumoasa care nu se culca cu oricine. Doar campionii ajung sa se culce cu printesa in terenul de tinta si sa obtina puncte pentru echipa lor. E o latura romantica in acest „sport de golani, jucat de gentlemeni“. Pana si bataia generala are romantismul sau.
Arbitrul intotdeauna lasa jucatorii sa isi verse nervii. Daca ar interveni, ar fi urat. Orice jucator ar da cu mare drag un pumn de la el numai sa nu-l vada pe arbitru nedreptatit. Adica toata lumea primeste si el nu?
Pentru atletico-vanosii ca mine, o bataie generala se lasa, de obicei, cu vise frumoase. Nu stii de unde vine „decisiva din fundul gradinii“ si odata te trezesti lungit pe iarba, de parca ai sta la plaja. Il vezi pe doctor ca iti arata degetele, te pune sa le numeri. Tu razi tamp si incerci sa intelegi ce s-a intamplat. Iti pica fisa cu greu, spui un numar intre unu si cinci. Doctorul te lasa sa mai joci, afli cine te-a lovit si… il plachezi din tot sufletul. Eh, si asta e partea simpatica. Iar te trezesti cu doctorul aratandu-ti degetele. Intelegi, vei fi inlocuit. Dar nu-i nimic, urmeaza meciul de acasa.”

Sursa: menshealth.ro.
By: Bogdan Nicolai.

ACCIDENT DE MUNCA LA CARACAL!

Va scriu in raspuns la cererea dvs. de a va da amanunte suplimentare
in Sectiunea 3 a Raportului de Accident de Munca unde am completat ca
drept cauza “slaba planificare” ca fiind cauza accidentului meu. Ati
cerut in mod expres explicatii amanuntite cu privire la accident si
sper ca detaliile care urmeaza vor fi suficient de clarificatoare.

Eu sunt zidar de meserie. In ziua accidentului lucram singur pe
acoperisul unei cladiri inalte de 6 etaje.

Dupa ce mi-am terminat treaba, am realizat ca mi-au ramas caramizi
nefolosite, care, cintarite mai tirziu, au fost gasite a cintari
aproximativ 270kg.

Decit sa car caramizile jos in brate, in mai multe etape, am
considerat ca e mai bine sa le cobor toate odata intr-un butoi,
folosind scripetele instalat in acest scop in spatele cladirii.

Am asigurat fringhia la nivelul solului, am urcat pe acoperis, am
impins butoiul in afara cladirii si am incarcat caramizile. Dupa aceea
am coborit de pe acoperis sa dezleg fringhia, tinind-o foarte strins
ca sa asigur o coborire lenta a caramizilor. Veti observa in Sectiunea
11 a Raportului de Accident de Munca intocmit ca eu am o greutate de
72 kg.

Datorita surprizei pe care am avut-o cind am fost literalmente SMULS
de la sol intr-un mod complet neasteptat, mi-am pierdut prezenta de
spirit si am uitat sa dau drumul la fringhie. Cred ca nu este nevoie
sa va mai spun, am inceput o ascensiune rapida catre acoperis. In
apropierea etajului 3, m-am intilnit cu butoiul incarcat cu caramizi
care acum se indrepta vertiginos catre sol, intilnire in urma careia
m-am ales cu capul spart, zgirieturi minore si o clavicula fracurata.

Datorita impactului, ascensiunea mea a incetinit pentru o secunda dupa
care a continuat rapid catre nivelul acoperisului, neoprindu-ma decit
atunci cind degetele minii drepte au intepenit in scripete pina la
nivelul celei de-a 3-a falange. Din fericire, intre timp mi-am
recapatat prezenta de spirit si am fost in stare sa ma tin strins de
fringhie in ciuda faptului ca incepusem sa am dureri. Aproape
simultan, oricum, butoiul cu caramizi a lovit solul si ca urmare a
impactului, fundul butoiului a cedat. Acum, saracit de greutatea
caramizilor, butoiul cinarea doar 27 kg. Ma refer din nou la greutatea
mea; cum probabil v-ati imaginat deja, am inceput o coborire rapida.
In vecinatatea etajului 3, am intilnit butoiul care acum urca; ca
urmare a intilnirii m-am ales cu fracturi la glezne si cu mai multe
taieturi si zgirieturi la picioare si in general.

Aici, norocul meu a inceput sa se schimbe usor. Intilnind butoiul, a
fost bine ca mi-a incetinit usor caderea doar in masura sa-mi limiteze
ranile, cind, am cazut pe gramada de caramizi si din fericire, am
scapat doar cu 3 vertebre fisurate.

Imi pare rau sa va spun, asa cum stateam intins pe gramada de
caramizi, cu dureri atroce, incapabil sa ma misc, din nou mi-am
pierdut prezenta de spirit si am scapat fringhia din miini. Asa cum
stateam intins, pe spate, am putut sa vad cum butoiul gol si-a inceput
calatoria in jos, catre mine, care explica cele 2 fracturi la
picioare.

Sper din tot sufletul ca acest raport raspunde la toate intrebarile dvs.

Nu va puneti cu Paulica!!!

Daca ar fi stiut ce-l asteapta, Seful l-ar fi ascultat pe Paulica si i-ar fi acordat acea marire de salariu. Nici nu cerea mult omul, 1 milion de lei vechi si prapaditi, macar sa-si scoata banii dati pe transportul in comun si, poate, si ceva din factura de mobil necompensata. Paulica avea prea mult bun simt sa-i spuna Sefului sa faca bine si sa-i sune personal pe acei furnizori din cateva simple motive:
1) Nu-i cad co….;
2) Cuvantul lui are mai multa greutate;
3) Paulica era prea gras si cu craci prea strambi ca sa fie secretara, fie si a Sefului, aflat la varsta temerilor si indoielilor, drept pt care ar fi regulat si-o pisica, numai sa-si reconfirme indoielnica virilitate;
4) Seful avea minute nelimitate, Paulica vorbea pe banii lui (putini).

L-am auzit de multe ori pe Paulica spunand cu naduf ca lucram intr-o firma de cacat. Si ca merita sa ne pi… pe ea si sa ne caram in lumea larga. Dar n-aveam cum sa-mi inchipui nici in cele mai negre vise ca refularile pasnicului Paulica aveau sa se adevereasca mai ceva ca abstractiunile lui Nostradamus.

Si se facu o zi de noiembrie oribil, cu o ploaie diluviana, numa’ buna sa stai acasa, cu plapuma-n cap, necum sa vii la scarbici. Un fum alb gros, o duhoare patrunzatoare patrunsese in tot sediul, in toate ungherele, in toti porii. Nu atat frica de incendiu ne-a precipitat pe toti afara, in ploaie, ci mirosul acela lugubru, care parea ca ne exfoliaza esofagul si plamanii. „Ce Dumnezeu o fi? A luat foc serverul? O fi vreun scurtcircuit?” „De unde, miroase a sobolan mort, cred ca s-o fi prins unul in fire si asta i-a fost!”, ne dadeam noi cu parerea. Evident ca nimeni n-a avut curajul sa orbecaie prin fumul gros inauntru nici macar pt a-si salva hainele.

Ne-am numarat intre noi. Lipsea Paulica. „Te pomenesti ca a ramas inauntru, bai, sariti si scoateti-l, ca asta se asfixiaza acolo si, IT-ist nebun ce este, daca nu ii da nimeni un mail ca arde sediul, singur nu-si da seama”.
„Nu va duceti, ca muriti degeaba, Paulica a iesit val-vartej acum 10 minute”, ne-a spus o colega. Si dus a fost. Nu si consecintele plecarii sale intempestive.

Ce am aflat ulterior a fost o palma pe obrazul tuturor domnisoarelor de la resurse umane care ne invata ca la interviu se merge cu capul in pamant si nu se intreaba de salariu. Asa facuse si Paulica si a ajuns ca noi toti, doar ca pragul lui de toleranta era altundeva situat. Ardelean molcom, Paulica se enerva greu, dar cand ajungea la concluzia ca-i bai, apai bai era!

Dupa a douazecea intrevedere cu Seful, in care i se pusese aceeasi placa (compania e-n dezvoltare, are cheltuieli mari – normal, Seful isi luase 4×4 si pasase vechea masina socrilor – ca el, Paulica, este platit oricum regeste pt munca „de rahat” pe care o face, ca ar trebui sa fie recunoscator ca i s-a dat sansa de a munci la patron strain si ca este un vierme profitor), Paulica a ajuns la concluzia ca-i bai.

Restul e istorie. Cand firma e de cacat, iar tu faci – zice Seful – munca de rahat, nu poti decat sa accepti ca duci o viata de rahat. Dar macar cald sa fie, sa nu faci amigdalita. Drept pt care Paulica si-a facut nevoile pe platoul din cuptorul cu microunde. Un rahat mare, incolacit, ca un kurtoskolacs, de abia a incaput. Dupa care ardeleanul scos din minti, pe care nimeni nu-l auzise un an ridicand tonul, a rotit temporizatorul pt 10 minute. Si dus a fost.

Domnisoarele de la resurse umane ar trebui sa invete ca un rahat copt lent si uniform, la peste 300 de grade Celsius, timp de 10 minute, pute nu ingrozitor, ci este insasi definitia ororii. Pute insidios, pt ca nu te paleste dintr-o data, ci lent, prin toate lufturile de sub usi si intra pana si-n tencuiala. Ceea ce s-a si intamplat.

– n-am mai putut purta niciodata haina uitata in cuierul de pe holul de langa biroul sefului, unde era amplasat nefericitul cuptor cu microunde. Nici colegii mei
– sediul a trebuit sa fie abandonat definitiv. Dupa 2 saptamani de stat cu usile si ferestrele vraiste, mirosea ca la crematoriu. Nici zugravitul nu a rezolvat mare lucru, desi a costat mult mai mult decat milionul in plus la leafa bietului Paulica
– a trebuit schimbat tot mobilierul. Prinsese miros de privata comunala, cu imbunatatiri de mahon nobil
– cuptorul respectiv n-a mai fost bun nici pt tiganii care treceau prin zona sa ridice deseurile. „Da’ ce-ati facut, manca-v-as, v-ati uscat cainele in cuptor si l-ati uitat acolo?!”, ne-au intrebat ei si au renuntat sa-l mai ia
– Luminita a facut hepatita. De greata. Acum sufera si de constipatie cronica si colon iritabil, pt ca orice drum la toaleta pt cuvenita usurare ii da frisoane
– Seful a pierdut un contract banos de publicitate cu o mare agentie. Clientii au intrat la banuieli vazand ca El Lider Maximo se tot codeste sa-i invite in sediu si se intalneste cu ei prin restaurante si hoteluri. Probleme de bonitate, daca nici sediu nu-si permit – si-or fi zis ei si dusi au fost. Pt ca zgarciobul nici macar n-a vrut sa inchirieze temporar un alt sediu.
– chiar daca lucrez acum altundeva, eu nu mai vin cu mancare de acasa si cu atat mai putin nu concep sa o mai incalzesc la microunde. Si asta ma costa al naibii. Unde mai pui ca am fobie la electrocasnice

Ziceti si voi, acum. Nu era mai ieftin sa-i fi dat amaratului blestematul acela de milion in plus?