Ce sa scrii cand vrei sa scrii si nu stii ce sa scrii…!

Am scris despre el si corect ar fi sa scriu si despre ea.

Ea singurica, visatoare, indragostita, uneori si rusinoasa.
Locuieste singura intr-un apartament cu 3 camere, pesemne isi permite si se mandreste cu asta.
Nu este de condamnat, fata a muncit si este normal sa se mandreasca cu ce are. Pe langa casa are, o masinuta frumoasa foc, da, rosie, un job bine platit si este al naibi de frumoasa.
Nu este fitoasa, nu-si plimba fizicul doar cu masina, din contra ii place al naibi de mult sa-si toceasca incaltarile.
A trait intr-o familie cu reguli stricte, mama profesoara, tata securist……asta spune tot.
Plecarea ei de acasa o putem asemana cu scaparea unui caine din lant. Devine putin salbatica dar este cerebrala si reuseste sa se controleze.
Un bulevard intreg doar cu magazine de lenjerie intima de ar exista si cu siguranta nu ar rata niciunul.
Este admirata si ea stie asta ca doar na, este constienta ca are cu ce.
Ce-i lipseste?
Ii lipseste el….stie, constintizeaza dar nu recunoaste. Badaranii si-au lasat amprenta in sufletul ei.
Telefonul ii vibreaza in mana trezind-o la realitate. Este un el, un admirator norocos ca are numarul ei.
Hmmm, invitatie la o plimbare.
Se vad, se imbratiseaza prieteneste, se cunosc. El mort dupa ea, ea il place dar doar atat…..ii este frica de mai mult.
-Hei ce zici de o inghetata?
-Sigur, pe caldura asta ar merge o casoleta plina cu inghetata!
-La cornet sau vafa?
-La cornet!
Este inca copila si cu cat inghetata se topeste cu atat devine o maestra in ale jonglatului cu cornetul de inghetata.
Se despart tot cu o imbratisare dar si cu un pupat discret pe obraz, ea sperand, el sperand………..la mai mult.

Tu nu?

Casă ta sau cu chirie, nu prea mare, de fapt este chiar mică dar te simți bine în ea.
Canapeaua pusă-n mijloc, maro spre negru, moale, plină cu perne moi de culori diferite stă cu spatele către fereasta mare si cochetă, posta gândurilor tale.
Te scufunzi în ea sorbind dintr-o ceașcă generoasă de cafea cu gândul la ea.
O ea actriță în filmele din capul tău.
Măsuța din camera zace sub gramada de cărți motivaționale citite. Nu le muți de acolo dar le ștergi de praf tot timpul.
Cafeaua iti da aripi asa ca pui mana pe telefon si intri pe Facebook……..nu rezisti sa nu-i mai vezi pozele inca o data, ai mai da un like dar deja ai dat la toate.
Iesi de acolo pentru ca cineva in capul tau te striga “ooobbbseedaatuuleee”….ceasca se goleste, mai dai o limba pe marginea ei si iti deplasezi fizicul din canapea pana in baie.
Oglinda te arata bine, putin barbos si cu parul scurt ciufulit, ochii tai verzi iti intaresc increderea in tine. Am zis bine?
Afara este nor dar nu ploua asa ca-ti faci curaj sa iesi din casa, iti ridici gulerul de la geaca ca vantul sa nu-ti mai pocneasca cate una dupa ceafa, bagi mainile in buzunarele croite mai sus, injuri in gand si o iei la pas.
Reflexia ta se vede in geamurile magazinelor.
-Poate ca ar trebui sa mai slabesc?
-Neah, geamul este de vina…
Pe langa tine trec zambitori si plin de viata un el si o ea, pesemne formeaza un cuplu…..se sicaneaza, se musca dar nu-si dau drumu la mana.
-Astora nu le este frig? ……E na grija ce ai si tu.
Brusc te roade o mare foame, grebesti pasul si te indrepti catre o patiserie, iti cumperi doua merdenele pe care le faci din doua una.
Acum esti mai linistit, stomacul te-a iertat, iti este prieten.
Mai linistit dar nu foarte pentru ca ceva te framanta, nu esti sigur pe tine, nu esti hotarat ce vrei, cum vrei sa-ti faci viata asta cu structura complexa.
Tragi aer adanc de simti furnicaturi pana in calcaie, zambesti si traiesti viata dincolo de griji.