Povestea puiului!

2015-08-28 11.44.58
„Povestea puiului, se centrează pe traiectoria unui simplu puiuț de găină care nu a avut privilegiul de a se naște alături de mama cloșcă ca mai apoi să poată zburda liber pe pajiștea verde. Acest pui s-a născut într-o cameră de beton cu multe becuri iar apoi a fost transportat într-o cutie împreună cu alți puiuți mici ca el, fiind chiar decepționat apoi că nu este unic. Puiul astfel creștea, singur într-o mulțime și pe măsură ce creștea aflase că mânușile alea mari care îl transportau sunte defapt niște animale periculoase numite oameni. Animale care toată viața le cresc cu un scop, să le mănânce ouăle și apoi să îi taie pe puiuții ajunși la maturitate.

Printre găinile în care se afla puiul, se zvoneau tot felul de vești despre ce ar însemna transportul care îl fac oamenii: fie că ar fi un loc de unde nu se mai întorc, fie că ar fi aerul liber dar pentru puiuț, aerul liber părea a fi ceva grozav, ca un dor făcut de cineva care te iubește.

Într-o zi și puiul a fost aruncat într-o cușcă mică unde stătea înghesuit, a fost primă dată când i s-a întâmplat ceva și prima dată când a reușit să respire un altfel de aer, era aerul curat care îl putea simții prin gratiile în care se afla. Astfel că o nouă emoție simțită, i-a născut o lacrimă, era prima sa lacrimă. Aruncat apoi într-o mașină, cortina fâlfâia și astfel putea vedea fără să se sature câte puțin din lumea de afară. A văzut până și o găină liberă pe un spațiu verde al cărei denumire el nu o cunoștea. Și până mulțimea de găini din care aparținea era preocupată de a face zgomot la fiecare lovitură de gropi din timpul mersului, puiul era concentrat asupra unei mici găurici care s-a facut din lovituri și pe unde el spera că s-ar putea strecura. Astfel că pe puișor îl păștea un gând nebănuit până atunci, să-și părăsească colectivul.

În cele din urmă puiuțul, împins de către corpul greu al celolrlate găini reușise să se strecoară prin gaură și să iasă din mașină. Căzătura nu i-a fost ușoară, dar amețit de mireasma ierbii, îmbrățișa o cu totul altă lume și era cât se poate de fericit. Se temea că mașina se poate întoarce după el, dar ea nu se mai vedea în orizontul larg, astfel că a ales să se bucure de tot ce îl înconjura, natura. Zburda ferict spre un loc mare, înalt și verde, unde fiecare pas pe frunze era deja un foșnet, se juca pentru prima dată. Deodată s-a oprit căci auzea zgomote noi, se oprise să vadă niște vietăți care nu mai pomenise până atunci. Arătau altfel, erau mai mari, nu aveau pene, aveau blană, nu aveau nici mânuși albe, aveau dinți și ochi sticloși. Puișorul era fascinat și de aceste făpturi și de blana lor, nu știe cum să le spună, așa că le-a zis: „Ce frumoase sunteti!”

Însă pentru aceste animale, era pentru prima dată când li se întâmpla așa ceva. A mai zis că el este puișorul de găină și pe ele cum le cheamă? Gazdele pădurii erau derutate și își pierduseră sclipirea din ochi. Puișorul insă avea multe de spus: „Voi știți de unde vin?”, prin tăcerea deplină cineva a întrebat: „De unde?”

„Dintr-o crescătorie”, apoi animalele se așezaseră jos, dinții nu li se mai vedeau iar strălucirea din ochi nu mai era sălbatică. Începeau acum să asculte. „O crescătorie este ceva oribil, de când m-am nascut eu nu am vazut ce vedeți voi, eu am călcat doar pe ciment, nu am avut această lumină, eu am văzut doar un bec.”

Puiuțul le mai spunea să se ferească de mânușile albe și în special de transport, le întreba de găina accea liberă care o zărise el pe câmp, era curios să știe ea cum a scăpat…Cuprins de fericire, puiul le mai spunea că ele nu știu ce înseamnă să fie liber, să nu le fie frică de nimeni și nimic, spunea că se simte așa bine între ei de parcă și-a regăsit niște prieteni vechi. În crescătorie nimeni nu-i putea fi prieten, în schimb aici simte că aceste animale îi pot fi.

Ce puiul nu știa în schimb, este faptul că aceste animale mari care îl ascultau erau defapt niște fiare care după ce l-au văzut, au venit să îl ucidă și nici o vietate până acum oricât de tare cerea cruțare nu reușise să scape din colții fiarelor. Toate până la acest pui de găină care le-a întrebat cine sunt ele și le-a povestit de unde vine el. Acest pui prin tehnică lui neprogramată cu alt scop, a reușit să îi facă să uite pentru ce au venit, ba chiar să îi schimbe pe ei însuși.

Puiul continua să le spună povestea, le spunea prin câte a trecut dar fără să se plângă, le spunea ca unor prieteni și mai ales se gândea să își apere noii prieteni de transport și de mânușile albe. Era așa de încântat că cineva îi ascultă povestea, în crescătorie nu primea acest privilegiu. Puiul exaltat de fericire scăpând o lacrimă i-a înmurmurat pe cei care îl ascultau, zdrobind uși de nedeschis până acum.

Seara puiul obosit adormi, iar fiarele care au venit cu un scop, acum aveau altul mai nobil, să îl ocrotească pe bietul pui, lupul cu răsuflarea sa, bufnița ca observator iar vulpile căscau urechile la tot vuietul ce se auzea din îndepărtare.

„Eu nu am avut mamă! Se auzea ca un ecou în sufletul lor glasul puiului. Voi nu știți ce înseamnă crescătoria, ceva oribil!… Iubițivă libertatea, cerul, iarba și pe voi… Sunteți singurii care m-ascultați”… răzbătea din fiecare inimă a pădurii glasul lui plin de suferință. Acum doar puiul mai dormea, restul doar îl înțelegeau”
D. Puric