Arhive etichetă: credinta

Share sa ajunga si la ochiul lor!

O sa incep prin a spune ca sunt responsabil pentru ce spun, nu pentru ce intelegi.

In acesti 7 ani de cand am ajuns sa dau din maini mai mult decat a dat domnul Ivan Patzaichin la vasle, in viata mea au aparut foarte multi oameni.
Oameni de buna credinta dar si asa zisii „vulturi” care tot dau tarcoale in jurul meu, doar doar sa-si infiga ghiarele in mine si sa se infrupte fara efort din munca mea si a acelor oameni buni din viata mea.
Necopt inca si necunoscator al acestei vieti, am acceptat in jurul meu pe toata lumea………pana la un moment dat cand am realizat si am spus STOP.
Am spus STOP acestor paraziti care stau cu tigarea in mana si privind spre nicaieri, astepta sa le cada din cer fara sa faca pic de efort.
Am intrat intr-o alta lume, o lumea a oamenilor cu probleme, o lume in care refuz sa cred ca exista rautate, invidie, o lumea in care imi doresc ca necazul sa ne apropie, nu sa ne inraiasca.
Nu generalizez dar din pacate in lumea asta sunt foarte multi oameni rai care arunca vorbe urate in necunostinta de cauza.
Acum doua luni am aflat ca sunt mancat de cur(va rog sa-mi scuzati vocabularul) intr-un mare fel de catre oameni cu probleme(handicap) care nu ma cunosc, sau au impresia ca ma cunosc citind despre mine prin ziare.
Dragi asa zisi „prieteni”:
Nu este vina mea ca, cazul meu a fost mediatizat.
Nu cer ziarelor sa scrie despre mine.
Nu scriu la televiziuni sa ma dea pe sticla.
Nu cersesc cum am auzit ca se spune despre mine.
Nu sunt platit pentru aparitiile astea.
Nu sunt un handicapat bogat.
NU, Nu si iar Nu……………
Sunt George Balta baiatul care inceraca sa schimbe suflete atat cat poate si cu ce poate.

O zi frumoasa va doresc!

Jorj

Viata ca un film!

Intr-o camera mare, intins intr-un pat ascuns dupa o perdea albastra si legat la multe aparate, stau intins si pierdut, debusolat.
“Stai, parca am mai trait scena asta odata. Hmmm aparatul ala care piuie l-am mai auzit…….dar unde?”….intr-un vis….
Pleoapele se apropie din ce in ce mai mult una de alta pana se lipesc.
Capul ma arde parca a luat foc si pulsul il simt tot mai puternic , ca si cum cineva m-ar lovi in ceafa.
In secundele alea putine la numar cu ochii inchisi, multe imagini se deruleaza prin fata ochilor.
“Eu copil, eu la strand, pe teren, in casa, plans, ras, prima bicileta, la mare, mana rupta, liceu, parcul Herastrau”………..ce e asta? Aia este viata mea, imi vedeam viata…..
Pana atunci vazusem scena asta doar in filme si credeam ca asta se poate doar in filme, insa……..
Asistentele cu interventiile lor ma readuc inapoi, familia, colegii, nu ma lasa si ma trezesc si ei cu incurajari.
Incurajari, vorbe bune insa ceva nu e bine………eu de ce nu ma ridic odata din patul asta?
Perfuzia a ajuns la jumatate si pleoapele iar se inchid……..incep sa spun in gand Tatal nostru si il repet iar si iar si iar.
Patul se misca si ma trezeste la realitate.
“Transfer catre spitalul Bagdasar”…….salvarea mea.
Sunt mult trairi ce le tin in mine si……….si simt ca trebuie sa le dau afara.

Seara buna prieteni!

Tristi!

Da, pun titlul asta pentru ca am ajuns la concluzia ca suntem o tara plina de oameni tristi.
O tara care a uitat sa zambeasca, sa rada, sa se bucure.
In fiecare dimineata cand merg spre serviciu, trec prin dreptul statiei autobuzului 282, mai exact acolo este capatul autobuzului si vad multa lume incruntata. Fete si femei pline de machiaj sa acopere ridurile, baieti si barbati mergand cu capul plecat gata gata sa ia in frunte afisul lipit pe stalp.
Tristetea si supararea nu fac altceva decat sa ne scufunde si mai mult, ne alimenteaza cu ura si furie.
Este adevarat ca mai sunt si exceptii, exceptii care atrag priviri ucigatoare daca indraznesc sa spuna o gluma cu voce tare sau si mai simplu sa bufneasca intr-un mare ras din senin……….“un drogat, un betiv, de glume iti arde tie?!!!”………..ti se pune eticheta imediat.
Lupta pe un scaun in autobuz este mult mai importanta decat un simplu „Neata!” spus unui necunoscut.
Avem atat de multe de spus, de aratat si ne rezumam la:
-“Buna, ce faci?
-Nimic, ma plictisesc….”

Zic sa zambim mai mult, zic sa ne fortam putin coltul buzelor in sus :D.

Va dau si un motiv :)))

Ce binecuvantare!

Viata este o binecuvantare, o binecuvantare de care uitam atunci cand suntem suparati, tristi, nervosi.
Multi dintre noi nu avem un motiv serios atunci cand suntem suparati. Ne suparam din nimicuri si asta nu este deloc bine pentru noi, cat nici pentru persoana/persoanele dragi de langa noi, pentru ca starile emotionale se imprumuta fara sa vrem…..
Cati dintre noi privesc albastru cerului atunci cand suntem tristi? Putini.
Cati dintre noi ne bucuram la atingerea ierbii cu talpile goale? Putini.
Din pacate viata este scurta si de un lucru suntem siguri……….ca o sa murim.
De ce sa nu o facem cu zambetul pe fata?
Daca facem o comparatie intre o crescatorie de pui si viata noastra o sa vedem ca nu este nici o diferenta.
La fel ca si ei venim pe lume intre patru pereti, ajungem acasa stam intre patru pereti, muncim intre patru pereti si ne trezim cand ne bate ceasul………..asta nu e bine. Nu este bine pentru ca in felul asta uitam ce inseamna sa fim liberi uitam ca suntem frumosi, uitam ca putem fi fericiti.
Bucura-te de fiecare clipa a vietii la fel de mult cum se bucura un caine care isi vede stapanul venind acasa.

CS Olimpia vs RC Grivita!

Astazi am fost la meci : Olimpia vs Grivita
Nu am putut rata o asa ocazie pentru ca meciurile dintre aceste achipe este considerat un derby.
Cu toate ca amandoua se afla in a 3a divizie din pacate, acesti 40 de baieti fac un spectacol de la primul fluier si pana la ultimul.
Placaje puternice date dar si ratate, pase bune si mai putin bune, putina ciondaneala, rasturnari de scor, toate astea fac publicul prezent sa-si incurajeze favoritii.
De echipele astea doua ceva ma leaga………

Olimpia :
echipa unde am activat atat ca junior dar si ca senior
echipa unde am simtit cu adevarat ca fac performanta
echipa cu care am iesit vice-campion
Din pacate, de 3 ani Olimpia nu mai este ce era odata……….toata lumea comenteaza, se face sport cu o mentalitate de barbar……..se injura si se huiduie . Uita ca ei fac asta din placere……….nu cred ca este vreun jucator care vine pentru indemnizatia aia de nimic.

Grivita :
Grivita, sincer ca fiu era echipa pe care nu am agreeat-o niciodata………asta pentru ca eu stiam grivita in formula Aurel Vlaicu-Grivita
In ultimii ani mi-am schimbat parerea si acum imi face mare placere sa merg si sa-i vad
Baietii astia vin si joaca doar din placere
Echipa asta chiar arata a echipa
Echipa asta are zambetul pe fata inainte, in timpul meciului dar si dupa.
Echipa asta stie chiar si ce inseamna a 3a repriza :D………..JOS PALARIA IN FATA LOR !
Intr-o astfel de echipa mi-ar place sa joc……..Grivita imi este prietena!

Biserica

In afara de cele mai mari sarbatori crestine, Nasterea si Invierea Domnului, omul se mai duce la Biserica atunci cand se casatoreste, isi boteaza copilul sau cand simte ca nu mai are puterea de a trece peste o situatie aparent fara rezolvare.
Eu recunosc ca, inainte sa am accidentul, intram foarte rar in Biserica, uneori poate o singura data intr-un an.
Si, ca toata lumea, cand am dat de greu, am inceput sa ma rog si sa merg la manastiri mai des. Nu ca inainte eram vreun ateu. Eu cred ca fiecare om este Dumnezeu. Ideea este sa ai credinta in tine, sa nu disperi indiferent de situatie.
Si am inceput eu sa merg cel putin o data pe luna la cate o manastire si am descoperit Manastirea Ghighiu care este langa orasul Ploiesti. Acolo ma simt cu adevarat altfel: mult mai linistit, gandurile imi dispar, imi intaresc dorinta de a lupta in continuare si de a duce la capat orice imi propun.
Dar prima oara cand am ajuns acolo am avut un adevarat soc: la intrarea pe poarta am avut o contractie atat de puternica a picioarelor incat m-a aruncat din fotoliul rulant direct pe burta. Sperietura a fost destul de mare pentru ca pana atunci nu mai cazusem niciodata din carut din cauza contractiilor, acum insa m-am obisnuit.
Si dupa ce am trecut de poarta si m-am plimbat putin prin curtea manastirii sa imi mai revin m-am hotarat sa intru si in cladire. Si acolo aceeasi faza numai ca fratele meu a fost muuuult mai atent si a apucat sa ma prinda inainte sa fac matanii. Am zis:”e clar, trebuie sa vin mai des pe la Biserica!”
In aceeasi zi m-am intalnit pe una din alei cu o maicuta in varsta, Maica Laurentia, care s-a uitat la mine, m-a atins si mi-a spus ca trebuie sa am rabdare, ca ce am patit eu are un motiv si ca o sa merg din nou. Vorbele ei au fost atat de convingatoare si de clare ca le mai aud si acum. Asta este inca unul din motivele pentru care nu renunt la ceea ce fac.
Stiu ca din ce in ce mai multi oameni, din cauza grijilor si a stresului, uita de Dumnezeu desi, atunci cand sunt in situatii dificile, un pic de liniste interioara poate face minuni.
Si daca, din cauza a ceea ce ati auzit despre unii preoti, va face sa va indoiti atunci urmati zicala: Fa ce zice popa si nu ce face!
O alta intamplare foarte haiaoasa: am fost la o alta manastire in judetul Calarasi, pe malul Dunarii cu inca doi baieti in carucior, ei avand putere cat de cat in picioare cat sa se poata ridica si sa faca pasi. Si acolo este o cruce de piatra din care, se pare ca iese mir. Am intrat noi trei in camarutza plina de lume unde este crucea, am atins-o fiecare, ne-am inchinat si am dat sa ne intoarcem sa iesim. Dar din cauza locului foarte stramt unul din baietii cu care eram s-a ridicat in picioare sa isi intoarca scaunul.
Un singur strigat de „Minune!!!” al unei babute si a fost destul pentru a produce un haos total in si pe langa lacas. Pana s-a lamurit lumea cum sta treaba era deja prea tarziu.

Sarbatoarea Pascala

Paştele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creştine, care comemorează evenimentul fundamental al creştinismului, Învierea lui Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu în religiile creştine, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare.
De Pasti se sarbatoreste Invierea lui Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu. Duminica – a treia zi dupa Scripturi – femeile purtatoare de mir au gasit mormantul gol. Mormantul era gol pentru ca Hristos Inviase. Impotriva lor, a tuturor, a celor care L-au acuzat si batjocorit de atunci si pana astazi, numit in deradere Regele Iudeilor, rege incoronat cu spini, rege al carui tron era o Cruce, parasit de ai Sai, pazit sub grea si rece lespede de piatra, Hristos a izbandit cea mai stralucita biruinta ce s-a vazut vreodata: biruinta asupra mortii si asupra rautatii omenesti. Aceasta biruinta a putut fi tagaduita, dar nu I-a putut fi smulsa niciodata.
De aceea credinciosii se saluta cu vestea unei bucurii de necomparat cu nici o alta bucurie: „Hristos a inviat!” „Adevarat a inviat!”, pana la Inaltarea Domnului, de cand se saluta cu alta veste tot asa de mare, legata interior de prima: „Hristos s-a inaltat!”, pana la Cincizecime, care anticipeaza Cincizecimea deplina sau umplerea desavarsita a vietii noastre de Duhul Sfant.
In Hristos culmineaza lumina la care se vor ridica adevaratii crestini prin stradanii continue. Tot intunericul, chiar cel culminant al iadului, a fost risipit prin Hristos, lumina lumii.
Hristos a Inviat!

La inceput

Operatia efectuata cu succes. Profesor Dr. Exercian si Dr. Podea si-au indeplinit perfect misiunea, aceea de a-mi salva viata si ce a mai ramas intreg din maduva, fapt confirmat si de medicii specialisti din Franta, unde am fost nu pentru a verifica daca interventia chirurgicala a fost facuta corect ci pentru a cauta noi metode de recuperare. Raspunsul medicilor din Franta este acelasi cu al medicilor de recuperare din tara noastra: SINGURUL lucru care imi poate dezvolta capacitatile motrice si simturile este munca, exerciutul fizic. Acesta poate fi completat cu exercitiile de hidro-kineto-terapie si electro-terapie.
Asadar, dupa operatie, au urmat zilele critice: prima oara au fost cele 7 zile apoi au urmat cele 21 zile in care riscul aparitiilor de complicatii (infectii de tot felul, stop cardio-respirator) este foarte ridicat, dupa aceste perioade continuand sa existe dar intr-un procent mai mic.
Dupa 3 zile de la operatie am fost mutat pe sectia de recuperare a Spitalului Bagdasar-Arsenie unde am stat internat 5 luni. Am inceput cu exercitiile de miscare pasiva. Nu am putut sa misc nimic de la gat in jos. Nu puteam sa stranut, sa oftez si nici macar sa respir cum trebuia. O mancarime de piele in zona capului era tot ce simteam, ma bucuram pentru ea dar usor-usor devea chinuitoare pentru ca nici sa ma scarpin nu puteam. Eram dependent de persoanele de langa mine, de mama, cel mai mult, pe toata perioada spitalizarii. Am stat la orizontala pe patul de spital 7 SAPTAMANI. Ati vazut cum este sa stai la pat 2 zile din cauza unei gripe. Imaginati-va cum este sa stai 7 saptamani, timp in care vine cineva si te intoarce cu cearceaful de pe o parte pe alta sa nu apara escarele, cand nu poti vedea nimic altceva decat 4 pereti si tavanul. Nici pe fereastra nu am avut ce vedea pentru ca eram la etajul 10. Doamne, ce bucurie aveam cand veneau „vizitatori”. Prietenii si familia m-au ajutat sa trec peste momentele grele, cand simteam ca nu mai am niciun motiv sa traiesc.
Dar dupa cele 7 saptamani, in care au mai aparut miscari la brate, medicul a hotarat sa ma ridice usor cu patul. Cate o treapta pe zi pentru cateva minute pana am ajuns la aproape 90 grade. Apoi, urmatorul pas a fost mutatul in scaunul rulant… inca un soc psihologic. Primul lucru care mi-a venit in minte a fost sa ies pe balcon sa vad copacii inverziti, sa ascult ploaia, sa fiu afara.
In sfarsit am facut cunostinta cu sala de recuperare. Am inceput sa fac miscari active, voluntare, sa le dezvolt si de atunci muncesc zi de zi pentru a ajunge independent si cat mai aproape de forma fizica pe care o aveam inainte.

Blog-erul din mine

Fiecare din noi are cate o poveste de spus si cel putin un motiv pentru care o si posteaza pe un blog. Povestea deja o stiti asa ca acum ar urma sa insirui motivele formarii acestui site personal. Datorita situatiei in care ma aflu acum caut sa ma dezvolt in orice directie, sa-mi largesc orizontul, sa pot forma noi prietenii si sa intaresc legaturile pe care le am deja cu multi oameni.
Sper, ca dupa 8 ore de munca fizica la sala in fiecare zi, sa raspund ideilor si comment-urilor voastre legate de articolele care vor aparea pe acest site. Logo-ul site-ului, chiar daca nu imi apartine mie ci celui care s-a ocupat de creearea blog-ului (Buddha), reprezinta exact principiile dupa care ma ghidez in viata. Nu cred ca poti reusi in realizarea unui lucru fara pasiune. Rugby-ul este sportul care mi-a pus ordine in viata, care mi-a intarit caracterul si care mi-a dat o multime de lucruri. „Credinta este forta vietii” (Lev Tolstoi) si fara credinta nu as fi supravietuit accidentului si nu as fi ajuns aici. Tot cu credinta o sa pot merge din nou. Nu pot sa inchei acest comentariu fara sa le multumesc dr. Alin Popescu si lui Peter Tweedie, cei care m-au ajutat sa fac acest site si, mai mult decat atat, au fost alaturi de mine in toti acesti 3 ani.
Apropo, azi am implinit 3 ani de la accident. Nu-mi urati „La multi ani!” :))