Arhive etichetă: curaj

Pofta de viata

Vineri seara am ajuns, din nou, acasa! Nicaieri nu e mai bine ca acasa! Nimic mai adevarat!
Insa pana sa ajung acasa am trecut pe la bunici si pe la un foarte bun prieten (Nicu) care m-a asteptat cu vreo 15 kg de peste, branza (adevarata) si tuica cu tenta de palinca facuta chiar de el! Si poate ca va intrebati ce-o fi asa de special de scriu despre asta?
Ei bine, baiatul asta este si el, ca mine, intr-un scaun rulant. Si acum trei saptamani, cand am plecat la Techirghiol, l-am luat si pe el cu mine. Este dintr-o insula a Brailei si a trebuit sa traverseze Dunarea cu un amic cu o barca pentru a ajunge la un drum asfaltat. Si acum, cand mi-a dat toate cele enumerate mai sus, a facut la fel.
Povestea lui, pe cat de trista si tulburatoare, pe atat este de adevarata si plina de optimism.
Acum aproape 10 ani a sarit in Dunare, asa cum o mai facuse de mii de ori, si si-a rupt gatul in ceva care trecea pe dedesuptul apei.
A ramas fara parinti inainte sa aiba accidentul si fara bunici la 2 ani dupa. La 20 ani ramas aproape singur, fara cei la care tinea si, mai mult, fara vreun motiv de a trai.
Cand l-am cunoscut eu, acum doi ani, i-am aflat si povestea. Si am aflat ce inseamna sa muncesti pentru a atinge un scop. Imi povestea cum se chinuia sa se urce din carucior in pat sau invers, cum isi arunca scaunul rulant inainte si apoi cobora taras pe treptele din fata casei (si imaginati-va ce trebuia sa faca pentru a urca inapoi scarile), cat de greu reusea sa manance de unul singur din moment ce abia putea sa isi miste mainile, cum isi spala hainele intr-un lighean.
Abia m-am abtinut sa nu ma bufneasca plansul de fata cu el, asa cum au facut altii care i-au auzit povestea.
Acum sta tot acolo, in Insula Brailei, la doi pasi de digul care il desparte de fluviul ce il mai ameninta atunci cand se umfla prea mult. Intr-un an, cand se anuntau inundatii a facut cerere la un spital de recuperare sa il tina mai mult timp internat de frica sa nu il ia apa cu tot cu casa. A avut noroc pentru ca nu reusise apa sa treaca de dig.
Mi s-a spus de multe ori ca as fi un model de optimism si ca incurajez multa lume prin lupta mea din fiecare zi.
Am avut si eu de multe ori momente de depresie, zile in care nu mai aveam chef sa fac nimic si nici sa traiesc. Insa imi zbura gandul tot timpul la Nicu, la curajul si la puterea lui de a trece peste toate necazurile si deveneam dintr-o data mai puternic si eu.
Ma bucur enorm de mult pentru el ca poate sa mearga cativa pasi si sunt mandru ca este prietenul meu!