Arhive etichetă: destin

Ce binecuvantare!

Viata este o binecuvantare, o binecuvantare de care uitam atunci cand suntem suparati, tristi, nervosi.
Multi dintre noi nu avem un motiv serios atunci cand suntem suparati. Ne suparam din nimicuri si asta nu este deloc bine pentru noi, cat nici pentru persoana/persoanele dragi de langa noi, pentru ca starile emotionale se imprumuta fara sa vrem…..
Cati dintre noi privesc albastru cerului atunci cand suntem tristi? Putini.
Cati dintre noi ne bucuram la atingerea ierbii cu talpile goale? Putini.
Din pacate viata este scurta si de un lucru suntem siguri……….ca o sa murim.
De ce sa nu o facem cu zambetul pe fata?
Daca facem o comparatie intre o crescatorie de pui si viata noastra o sa vedem ca nu este nici o diferenta.
La fel ca si ei venim pe lume intre patru pereti, ajungem acasa stam intre patru pereti, muncim intre patru pereti si ne trezim cand ne bate ceasul………..asta nu e bine. Nu este bine pentru ca in felul asta uitam ce inseamna sa fim liberi uitam ca suntem frumosi, uitam ca putem fi fericiti.
Bucura-te de fiecare clipa a vietii la fel de mult cum se bucura un caine care isi vede stapanul venind acasa.

CS Olimpia vs RC Grivita!

Astazi am fost la meci : Olimpia vs Grivita
Nu am putut rata o asa ocazie pentru ca meciurile dintre aceste achipe este considerat un derby.
Cu toate ca amandoua se afla in a 3a divizie din pacate, acesti 40 de baieti fac un spectacol de la primul fluier si pana la ultimul.
Placaje puternice date dar si ratate, pase bune si mai putin bune, putina ciondaneala, rasturnari de scor, toate astea fac publicul prezent sa-si incurajeze favoritii.
De echipele astea doua ceva ma leaga………

Olimpia :
echipa unde am activat atat ca junior dar si ca senior
echipa unde am simtit cu adevarat ca fac performanta
echipa cu care am iesit vice-campion
Din pacate, de 3 ani Olimpia nu mai este ce era odata……….toata lumea comenteaza, se face sport cu o mentalitate de barbar……..se injura si se huiduie . Uita ca ei fac asta din placere……….nu cred ca este vreun jucator care vine pentru indemnizatia aia de nimic.

Grivita :
Grivita, sincer ca fiu era echipa pe care nu am agreeat-o niciodata………asta pentru ca eu stiam grivita in formula Aurel Vlaicu-Grivita
In ultimii ani mi-am schimbat parerea si acum imi face mare placere sa merg si sa-i vad
Baietii astia vin si joaca doar din placere
Echipa asta chiar arata a echipa
Echipa asta are zambetul pe fata inainte, in timpul meciului dar si dupa.
Echipa asta stie chiar si ce inseamna a 3a repriza :D………..JOS PALARIA IN FATA LOR !
Intr-o astfel de echipa mi-ar place sa joc……..Grivita imi este prietena!

El este Florian…

Poate multi dintre voi cei care imi vizitati blogul spuneti….   „A murit Florian fratele lui George…. dar cu ce se ocupa el, ce vroia sa faca in viitor, ce planuri avea?”
Florian avea 26 de ani, absolvent al Universitatii Biotera din Bucuresti  specializarea Controlul calitatii produselor ; pe scurt cum il si strigam cand se intorcea de la exemene ”a venit OPeCistu” :). Dupa accidentul meu, in martie 2006,  a hotarat sa se inscrie si la Kinetoterapie in cadrul Universitatii Spiru Haret, era anul 1 si in timpul liber care-l mai avea urma cursuri de masaj, sa ma ajute, avea ”1000” de idei pe minut si foarte multe planuri…  cateodata ramaneai masca atunci cand incepea vreo discutie legata de recuperare sau ce trebuie sa faci pentru o anumita afectiune.  S-a dus Sus, la Dumnezeu, si a lasat pe Pamant o familie care a invatat multe de la el si o fata (iubita lui) cu care urma sa se logodeasca saptamana aceasta.
Ne este dor de el dar nu ne ramane decat sa facem ce ne-a invatat si sa traim viata asa cum ne este data, cu bune si cu incercari.

In memoria lui Florian, prietenii sai au facut un videoclip

am adaugat si link-ul http://www.youtube.com/watch?v=vAuLKsy6TFg

Multumesc…   Dumnezeu sa-l odihneasca!

Viata…!

flo1

Sincer nici nu stiu cum sa incep acest….. sa-i spun articol :(.
Pe 11 martie 2006 am jucat ultimul meci de rugby din viata, 3 zile mai tarziu am hotarat sa-mi fac o alta echipa ( mama, tata, eu, fratele meu si sora mea ) si sa intram sa castig meciul vietii mele……..acea lupta cu viata de a ma pune iar pe picioare. 3 ani si de munca continua, plecari peste plecari in diferite statiuni, stres si oboseala dar nu in ultimul rand si satisfactii ( progresele mele ) mici dar vizibile.
23 mai 2009 inca o zi pana la ziua lui Florian fratele meu, bucurosi si fericiti ca orice familie ne trezim dimineata eu:”hai ne ridicam ?” Florian: „aham” si atat………asta a fost ultimul lui cuvant. Florian isi pierde cunostinta, se sufoca si pleaca catre Dumnezeu mult prea devreme la 26 de ani fara o zi :(. Tot ce am facut in viata pana acum se datoreaza in mare parte lui, el a fost mainile si picioarele mele.
Dumnezeu a hotarat sa-l ia langa El pentru ca Dumnezeu isi culege florile si el este ”Floricica” al nostru. I-am promis ca o sa ma ridic sa merg si ma tin de cuvant sa-l fac fericit, oricum ar fi si oriunde ar fi el acum. Multumesc tuturor carora ne-au fost alaturi……rude, prieteni si cunostinte
Imi cer scuze dar nu mai am forta sa mai scriu……………..:(

Te iubesc si te rog sa ma ierti pentru tot fratimiu

Dumnezeu sa te odihneasca !

Norocos?

De cate ori ai coborat din masina, din autobuz, ai iesit din scara blocului si, intr-o fractiune de secunda de neatentie, ai calcat intr-un mare rahat al vreunui patruped? Mie mi s-a intamplat destul de des. Acum insa e si mai nasol daca e sa intru cu vreo roata a scaunului rulant in “dansul”. Si recunosc ca si asta mi s-a intamplat si nu a fost deloc un moment placut.
Se spune ca daca ai calcat in “ceva” ai noroc. Dar daca e sa cazi cu totul in el?
Pe la 6 ani, inainte sa ma dea ai mei la scoala, eram la bunici la tara. Si tocmai fatase scroafa. Si m-am aplecat eu putin cate putin peste marginea cotetului sa ajung la purcelusi pana am cazut gramada peste tot ce era pe jos, numai curat nu era. In afara de sperietura groaznica pe care am tras-o, mirosul care ma invaluia era mai teribil decat orice mi-am putut imagina pana atunci. Au trebuit sa treaca multe zile pana s-a dus cu totul mirosul. Hainele pe care le purtam in momentul caderii au fost aruncate direct la gunoi pentru ca nu mai aveau vreo sansa de salvare.
Toata lumea mi-a spus atunci ca o sa fiu cel mai norocos om din lume si atat de norocos am fost ca mi-am rupt gatul. Sau norocul meu este ca am scapat cu viata dupa aceea, ca am o familie adevarata si unita langa mine, ca am o multime de prieteni care ma sustin si mi-au fost alaturi tot timpul.
Im invatat sa iubesc viata, sa apreziez tot ce mi se ofera si sa ofer la randul meu.

Voi cat de norocosi sunteti?