Arhive etichetă: george balta

Se lasa cortina!

De multe ori am spus ca viata este ca o piesa de teatru, o piesa pentru care ar trebui sa ne facem timp sa o vizionam……dar din pacate o vizionam doar fortati. In cazul meu, am fost fortat.
Cum adica fortat?
Pai mi s-a stins lumina pe terenul de rugby si “m-am trezit intr-o sala cu un singur loc, luminata de o scena imensa”
Rupt complet de viata de dinainte, dezorientat, am luat loc si am privit catre scena , catre piesa de teatru in care actorii principali sunt cunostintele mele, amicii mei, prietenii mei, chiar si eu.
De acolo vezi tot, dar nu esti vazut, auzi tot, dar nu esti auzit. Iti dai seama unde se greseste si incerci sa ii si sa te corectezi. Asta este un lucru bun.
Urci si tu pe scena si iti dai seama ca poti face multe, te trezesti capabil sa asculti si sa dai sfaturi celor care au nevoie……….cateodata ramai uimit.
Cortina se tot lasa de-a lungul piesei si devii constient si sigur ca nu o poti opri…..
Tot ce poti face este sa faci o piesa frumoasa pana la sfarsit.

O piesa frumoasa pentru o seara frumoasa

O zi… a mea

6 dimineata. Trezirea!!!! Inainte sa dau ceasul cu o ora inainte ma ridicam ceva mai repede din pat si nu din cauza ca acum ma trezesc mai devreme ci pentru ca era lumina afara. Nu stiu daca lumina aia ma facea sa cred ca sunt in intarziere sau doar imi dadea un strop de energie. Cum unde sa intarzii? La treaba. Ca mai si munceste omu’, nu doar se uita la meciuri (de rugby). Treaba e ca nu muncesc pentru a-mi castiga painea ca doar sunt pensionar si pensia asta imi acopera toate cheltuielile (aprox. 270 lei – boi), ci pentru a-mi (re)castiga viata. Traiesc, nu va speriati, dar vreau sa traiesc ca inainte. Si cum fac sa ajung ca inainte?
Pai ma trezesc la 6. Si la 7 ma cert cu portarii care se tot schimba si nu-mi recunosc frumusetea de masina si nu ma lasa sa-mi vad de cascatul ce-mi rupe falcile si de accesul in curtea salii de recuperare. Ajung in sala. Mirela (kineta cu care lucrez) vine mai tarziu dar este Violeta (alta kineta cu care mai mult ma cert:-))) si imi incep singur exercitiile. Incep cu incalzirea articulatiilor, bratelor, gatului…. apoi echilibru din sezut la marginea patului sau pe un scaun fara spatar. A venit Mirela, incepe macelul. Prima oara ma ridic la spalier si atarn acolo fata in fata cu peretele. S-o fi plictisit saracu de mutra mea dar o s-o mai vada inca mult timp de acum inainte.
Dupa cel putin o ora de stat in picioare urmeaza mobilizarile si intinderile care scot tot untul din mine dar ma ajuta sa ma si relaxez pentru ca ma scapa de contractiile musculare. Usor-usor se umple sala de pacienti si de vreo 2-3 voluntari care vin sa invete sa practice kinetoterapia.
Incep sa fac abdomene, nu ma intrebati cate serii pentru ca la un moment dat le pierd numarul si e si mai grav daca le pierde numarul si Mirela ca sigur spune ca am facut cu cel putin una mai putine, normale si oblice. Apoi urmeaza bratele sau spatele la lucru. O zi bratele, o zi spatele. Nu sarim niciodata peste statul in patrupedie. Aici sunt mai multe exercitii care se fac in aceasta pozitie, nu ma puneti sa vi le explic pentru ca nu imi e usor, daca vreti sa le stiti puteti sa veniti si sa ma vedeti in exercitiul functiunii, multumesc! Dupa ce termin si cu manevrele astea incep sa fac extensii, exercitii de tonifiere a musculaturii spatelui, umerilor si gatului. Urmeaza flotarile…cateva sute (fara sa exagerez), ridicarea pe manere si iar exercitii de echilibru la marginea patului unde ma joc cu mingea de rugby. Am mingii de rugby peste tot: acasa, in masina, la sala… oriunde ma duc am cu mine si mingea.
Dupa aproape 7 ore de munca, cu cateva pauze scurte de 5 minute, a venit si timpul sa plec acasa sau la alte terapii „alternative”. De obicei plec direct la acupunctura si dupa aceea acasa.
Primul lucru pe care il fac cand ajung acasa e sa mananc. Daca am terminat cu sala nu inseamna ca am terminat si cu munca. Mai fac o ora exercitii de forta cu saci de nisip si inca 3 ore de „mers” la bicicleta.
In total lucrez, in medie, 10 ore pe zi numai munca fizica. Inainte de accident faceam un antrenament si 2-3 ore de sala o data la 2 zile. Norocul meu este ca nu ma plictisesc, ca am oameni langa mine capabili sa munceasca si sa faca o atmosfera mai mult decat placuta.
Nu uit de blog, de prieteni, caut noutati despre sport in general si rugby in particular.
Stingerea se da pe la ora 22:00, asta daca nu ma ia somnul inainte. Maine trebuie sa ma trezesc iar la 6 dar cine se scoala de dimineata departe ajunge!

La inceput

Operatia efectuata cu succes. Profesor Dr. Exercian si Dr. Podea si-au indeplinit perfect misiunea, aceea de a-mi salva viata si ce a mai ramas intreg din maduva, fapt confirmat si de medicii specialisti din Franta, unde am fost nu pentru a verifica daca interventia chirurgicala a fost facuta corect ci pentru a cauta noi metode de recuperare. Raspunsul medicilor din Franta este acelasi cu al medicilor de recuperare din tara noastra: SINGURUL lucru care imi poate dezvolta capacitatile motrice si simturile este munca, exerciutul fizic. Acesta poate fi completat cu exercitiile de hidro-kineto-terapie si electro-terapie.
Asadar, dupa operatie, au urmat zilele critice: prima oara au fost cele 7 zile apoi au urmat cele 21 zile in care riscul aparitiilor de complicatii (infectii de tot felul, stop cardio-respirator) este foarte ridicat, dupa aceste perioade continuand sa existe dar intr-un procent mai mic.
Dupa 3 zile de la operatie am fost mutat pe sectia de recuperare a Spitalului Bagdasar-Arsenie unde am stat internat 5 luni. Am inceput cu exercitiile de miscare pasiva. Nu am putut sa misc nimic de la gat in jos. Nu puteam sa stranut, sa oftez si nici macar sa respir cum trebuia. O mancarime de piele in zona capului era tot ce simteam, ma bucuram pentru ea dar usor-usor devea chinuitoare pentru ca nici sa ma scarpin nu puteam. Eram dependent de persoanele de langa mine, de mama, cel mai mult, pe toata perioada spitalizarii. Am stat la orizontala pe patul de spital 7 SAPTAMANI. Ati vazut cum este sa stai la pat 2 zile din cauza unei gripe. Imaginati-va cum este sa stai 7 saptamani, timp in care vine cineva si te intoarce cu cearceaful de pe o parte pe alta sa nu apara escarele, cand nu poti vedea nimic altceva decat 4 pereti si tavanul. Nici pe fereastra nu am avut ce vedea pentru ca eram la etajul 10. Doamne, ce bucurie aveam cand veneau „vizitatori”. Prietenii si familia m-au ajutat sa trec peste momentele grele, cand simteam ca nu mai am niciun motiv sa traiesc.
Dar dupa cele 7 saptamani, in care au mai aparut miscari la brate, medicul a hotarat sa ma ridice usor cu patul. Cate o treapta pe zi pentru cateva minute pana am ajuns la aproape 90 grade. Apoi, urmatorul pas a fost mutatul in scaunul rulant… inca un soc psihologic. Primul lucru care mi-a venit in minte a fost sa ies pe balcon sa vad copacii inverziti, sa ascult ploaia, sa fiu afara.
In sfarsit am facut cunostinta cu sala de recuperare. Am inceput sa fac miscari active, voluntare, sa le dezvolt si de atunci muncesc zi de zi pentru a ajunge independent si cat mai aproape de forma fizica pe care o aveam inainte.

Pretiosul meu prieten – George Balta

Autor articol: Profesor Vasile Constantin – Mao

Ne evaluam potentele, averile si nazuintele cu cei din jurul nostru. Rareori ne gasim detasati de preconcepte si isteria sociala curenta, multumiti cu lumina cereasca, cu dragostea din noi si chiar putinul ce-l avem. In zbuciumul cotidian trecem insensibili pe langa minunatii cu care Dumnezeu a inzestrat natura si fiinta umana. Cand totul este in normalitate, sanatatea, familia, profesiunea, ne simtim puternici si dominatori ai propriului destin, cel mai adesea fara sa apreciem acest dar divin. Lamentarea nefericirii sau a diferitelor necazuri ale celor apropiati le taxam de regula drept slabiciuni, fara a avea ragazul sau dispozitia de a reflecta si a ne apleca cu intelegere asupra acestora. Poate, in buna stare si dispozitie, nu ne „vedem” in situatii triste, nestiind sau minimalizand ca totul, dar absolut totul, in viata noastra este intr-un echilibru mult mai fragil decat am banui.

Trecut bine prin viata, incercand de toate si aflandu-ma inca optimist si tonic, gandesc mereu: cum as fi fost daca o suferinta fizica, o mica dar sacaitoare durere mi-ar fi râcâit creierii? Tot asa de optimist si bucuros de viata? Dar, Doamne fereste, o tragedie?

Ei bine, cu toate cele de mai sus in credinta si felul de a fi, pot gandi si intelege cruntul complex moral si lupta teribila pentru depasirea consecintelor unei mari drame. In aceasta situatie pot aprecia uimit taria de caracter, vointa de fier si tenacitatea ce poate salaslui in tanarul meu prieten George Balta si familia lui.

Napraznicul accident de acum trei ani i-a legat independenta de carucior. Ce puteri trebuie sa aibă cineva ca sa inceapa o noua viata, cu totul de la capat? Inchipuiti-va, in loc de zburdalnicul joc in care investise tot elanul tineresc si joaca nebunateca de-a viata, recuperare si iar recuperare, remodelare mentala si sentimentala, multe noi obisnuinte si acte intime nebanuite. Dar visele? Ei bine, visele ii framanta sufletul cu speranta ca Dumnezeu, sau oamenii, va recompensa cu o minune curajul, calmul, credinta si perseverenta cu care isi restuctureaza viata, dar mai ales demnitatea cu care, iata, tanarul luptator ne da model de viata.

Si daca hai sa zicem ca poti pune pe seama unui caracter puternic înzestrat, genetic si educativ, cu o mare vointa, munca lui zilnica de recuperare motorie, absolvirea liceului si, acum de curând, trecerea cu bine peste prima lui sesiune de student, este ceva care te misca uluitor.

Surprinzator este George cu firea deschisa si zâmbetul cu care te copleseste. Dar mai mult decat toate, nefiresc parca, mi se pare bucuria si placerea ce-o traieste inca in preajma si amintirea rugbyului. Nici-o geana de resentiment pentru cadrul in care ingerul lui pazitor l-a parasit o clipa. Sunt convins ca in aria acestui minunat joc sportiv isi va desfasura odata hobby-ul sau chiar profesiunea. Daca demonstratiile de tehnica nu le va putea exemplifica, sigur tezaurul moral si volitiv ce zace in el, demonstrat atat de surprinzator in situatia limita ce viata i-a rezervat, va cuceri si dospi caracterele celor ce-i va acompania cu blandetea si dragostea lui de viata.

Se intelege, George are nevoie de noi, facem ca si rugby-ul parte din viata lui, cum fara indoiala, el este pentru noi um imens motiv de admiratie si incitare la atitudini de noblete umana.

Povestea mea

Dupa 10 ani de rugby si mii de “gramezi legate” sau “prabusite”, a venit ziua de 11 martie 2006, sambata in care cursul vietii mele a luat o intorsatura brusca, poate prea brusca pentru mine si pentru cei din jurul meu.
Cu cateva minute inainte de finalul unui meci de pregatire al Selectionate U19 in compania echipei la care evoluam eu ( Olimpia Bucuresti), intr-o deja devenita banala legare a unei gramezi, clipa naruitoare a viselor mele s-a produs: in urma contactului, barbia mi-a fost infipta in piept, un fior rece mi-a trecut pe toata sira spinarii pana la glezne revenind inapoi cu o senzatie de amorteala ce imi cuprindea tot corpul. Am cazut la pamant fara sa ma pot misca, fara nicio durere dar foarte speriat, frica amplificata si de agitatia colegilor si a medicilor.

Am ajuns initial la Spitalul de Urgenta Floreasca unde au ajuns si colegii dupa meciul incheiat si familia mea. Eram legat la o multime de aparate, fiecare cu un obiectiv bine stabilit de a ma tine in viata, cand membrii familiei mele au inceput sa intre unul cate unul in rezerva unde ma aflam, cu ochii inlacrimati si fetele crispate de teama la auzul cuvintelor medicului ca nu mai am decat maxim 2 ore din viata. Au putut totusi sa se stapaneasca si cu o tarie interioara uluitoare au inceput sa ma incurajeze si sa imi spuna ca nu e nimic grav, ca totul este doar preventiv.

Stiam in interiorul meu ca este ceva grav si am inceput sa ma rog Lui Dumnezeu fara sa ii cer ceva ci doar sa-Si faca Voia asa cum Credea El. Dupa cateva momente au intrat in camera trei persone care m-au luat si m-au transportat cu ambulanta la Spitalul Bagdasar-Arsenie. Acolo am aflat si diagnosticul: TRAUMATISM VERTEBRO-MEDULAR CERVICAL, luxatie anterioara bilaterala C6-C7, leziune neurologica completa Frankel A, in limbajul popular, aveam coloana vertebrala deformata in zona gatului si maduva sectionata complet. Dupa 3 zile am fost operat de domnul doctor Podea Marius asistat de domnul Profesor Doctor Exercian. Interventia chirurgicala a fost un success si au urmat 5 luni de internare pe Sectia de Recuperare unde am urmat recuperarea sub observatia kinetoterapeutului Anca Mihaescu.

Din momentul externarii am continuat recuperarea acasa si la centre de recuperare din tara (Baile Felix, Poiana Campina, Techirghiol) pentru ca nu am incetat niciun moment sa cred ca nu voi mai simti iarba sub picioare. Voi continua sa lupt pentru a nu mai depinde de nimeni si pentru a-mi implini visul insa pentru asta am nevoie si de prieteni care sa ma sustina asa cum m-au sustinut pana acum si carora le multumesc din tot sufletul!
Sper ca nu v-am plictisit cu povestea mea pentru ca este doar o experienta de viata si cred intr-un final fericit!

La trei ani…

Autor: Alin Popescu
medic specialist medicina sportiva
www.dralinpopescu.ro

Visul lui George Balta, un tanar de numai 20 de ani la acea vreme, de a ajunge intr-o buna zi un cunoscut jucator de rugby a fost intrerupt exact acum 3 ani – pe 11 martie 2006 – in numai cateva secunde, pe terenul de rugby, adica exact acolo unde George isi petrecea de zece ani o mare parte a timpului. Tanarul taloner de la Olimpia Bucuresti a fost, in acea zi de sambata 11 martie 2006, victima unui accident extrem de grav la un meci de pregatire in care formatia lui era partener de pregatire pentru lotul national de juniori U19 al Romaniei. Pentru George nenorocirea s-a produs intr-un moment altfel obisnuit al jocului de rugby, o gramada ordonata. Ramas la pamant, constient, dar incapabil sa se ridice, el a fost transportat imediat, cu ambulanta prezenta langa teren, la Spitalul Universitar de Urgenta Floreasca. Cum starea sa era critica, medicii au decis sa fie transferat la Spitalul de Urgenta Bagdasar Arseni cu un diagnostic dur: traumatism vertebro-medular; luxatie vertebrala anterioara bilaterala, prin translatie, localizare C6-C7; sindrom de compresiune medulara cu leziune neurologica completa la nivel C6 (in limbaj popular, coloana vertebrala a fost deformata, in zona gatului, maduva spinarii fiind sectionata sub a sasea vertebra cervicala).

La fix trei ani de la aceasta poveste cutremuratoare George Balta porneste astazi, 11 martie 2009, pe un nou drum. Sa ii fim alaturi si sa facem din georgebalta.ro un loc de intalnire (virtual) pentru prietenii lui George, pentru iubitorii sportului in general si ai rugby-ului in special si nu numai.

Constituirea APRR

Asociatia PRIETENII RUGBYULUI ROMANESC a fost constituita la propunerea mai multor oameni din rugby si are ca principal scop sprijinirea lui George in mod special dar si a altor persoane defavorizate sau aflate in dificultate provenite din lumea rugbyului. Se urmareste, pe langa sustinerea activitatilor de asistenta sociala, materiala sau medicala, restabilirea raporturilor de integrare sociala si innoire a vietii celor care au suferit accidente pe terenul de rugby.

Veniturile asociatiei sunt realizate din donatii, subventii si sponsorizari.