Arhive etichetă: pasiune

Tristi!

Da, pun titlul asta pentru ca am ajuns la concluzia ca suntem o tara plina de oameni tristi.
O tara care a uitat sa zambeasca, sa rada, sa se bucure.
In fiecare dimineata cand merg spre serviciu, trec prin dreptul statiei autobuzului 282, mai exact acolo este capatul autobuzului si vad multa lume incruntata. Fete si femei pline de machiaj sa acopere ridurile, baieti si barbati mergand cu capul plecat gata gata sa ia in frunte afisul lipit pe stalp.
Tristetea si supararea nu fac altceva decat sa ne scufunde si mai mult, ne alimenteaza cu ura si furie.
Este adevarat ca mai sunt si exceptii, exceptii care atrag priviri ucigatoare daca indraznesc sa spuna o gluma cu voce tare sau si mai simplu sa bufneasca intr-un mare ras din senin……….“un drogat, un betiv, de glume iti arde tie?!!!”………..ti se pune eticheta imediat.
Lupta pe un scaun in autobuz este mult mai importanta decat un simplu „Neata!” spus unui necunoscut.
Avem atat de multe de spus, de aratat si ne rezumam la:
-“Buna, ce faci?
-Nimic, ma plictisesc….”

Zic sa zambim mai mult, zic sa ne fortam putin coltul buzelor in sus :D.

Va dau si un motiv :)))

Vorba multa, saracia rugby’ului!

Astazi am profitat de vremea frumoasa si am mers sa vad meciul dintre Steaua si Timisoara (30-18).
Ma asteptam sa vad o Timisoara care sa ma dea cu rotile-n sus………insa din pacate nu a fost asa. Se vede ca echipa nu este inca legata, se vede de pe margine ca jucatorii uita ca au un capitan de care trebuie sa asculte si ca el este singurul care are voie sa comenteze. Centrii tipau, aripa tipa, demiul la fel…….
In schimb Steaua a reusit sa o faca prin jocul excelent. La Steaua singurii pe care i-am auzit au fost Vlaicu si Lucaci.
Nu o sa fac o analiza a jocului pentru ca nu sunt in masura…………STOP!
Felicitari Steaua pentru victorie si tot respectul pentru Timisoara care a tras pana in ultima secunda pentru a marca……….si a facut-o spectaculos.
Pe la 15 ani, dupa un meci cu Zimbrii pe care l-am pierdut, in vestiar am auzit o vorba care m-a marcat si anume: “Arbitrul tine cu echipa care joaca rugby!”.
Imediat pe gura mi-a iesit asta: “Dar ce, noi nu am jucat rugby?”
Raspunsul nu a intarziat sa vina: “In rugby, disciplina este pe primul loc. O echipa care face multe greseli, intr-o echipa in care se aud 15 voci si nu una, clar nu exista disciplina”
Multe voci, insa din pacate prea putine fapte astazi la Timisoara.
Astept sa plec de la un meci d-al vostru cu bucurie in suflet.
Hai Timisoara, Hai Rugby-ul Romanesc!

Performanta pe burta goala!

Eram doar un copil de 10 ani atunci cand am luat pentru prima data contac cu sportul ce avea sa-mi schimbe viata.
Nu provin dintr-o familie care sa fi facut sport, deci talent zero. Daca nu esti talentat in ceva, atunci trebuie sa muncesti mult sa faci bine acel ceva la care te-ai inhamat.
Cand am spus alor mei ca o sa merg la rugby, au avut o reactie de genu: ”aoleu, la aia de se impung unul pe altu. Altceva nu ai gasit?” si am raspuns: “atunci ma duc la box.”
Au ramas la rugby si chiar m-au incurajat atunci cand nu am mai vrut sa continui.
Motivul: Eram prea timid sa plec la varsta aia singur tocmai din Piata Iancului pana la Arcul de Trimf.
A trecut un an, au trecut doi, trei…….cinci si nu reuseam sa prind un loc pe podium…….vroiam si eu o medalie, vroiam in primele 3.
In toti acesti ani rugby-ul m-a invatat sa fiu OM, sa respect, sa imi pese de cel de langa mine mai mult decat de mine……..lucru pe care-l fac si acum.
Performanta se face pas cu pas, perseverand intr-un anumit domeniu si atat.
O alimentatie sanatoasa si odihna cat cuprinde.

Sport=Sport

Meserie=Meserie

Sport+meserie=NIMIC

Eu nu am avut conditiile necesare tot timpul si imi amintesc ca primeam cate un tricou sau o bluza de la antrenor pentru antrenament, iar eu o purtam pe strada.
Mancam doua cani de ceai cu paine pe zi dar nu lipseam de la nici un antrenament.
In felul asta am crescut cu aceeasi dorinta in inima, cu acelasi scop bine pus acolo in cap…..VROIAM O MEDALIE.
Medalia a venit si ea fix in ultimul an de juniorat, chiar daca este de argint, pentru mine este forte valoroasa.
Cum spuneam intr-un post trecut: Lucruirile pentru care luptam mai mult, au o valoare mult mai mare decat ce obtinem fara pic de efort.

CS Olimpia vs RC Grivita!

Astazi am fost la meci : Olimpia vs Grivita
Nu am putut rata o asa ocazie pentru ca meciurile dintre aceste achipe este considerat un derby.
Cu toate ca amandoua se afla in a 3a divizie din pacate, acesti 40 de baieti fac un spectacol de la primul fluier si pana la ultimul.
Placaje puternice date dar si ratate, pase bune si mai putin bune, putina ciondaneala, rasturnari de scor, toate astea fac publicul prezent sa-si incurajeze favoritii.
De echipele astea doua ceva ma leaga………

Olimpia :
echipa unde am activat atat ca junior dar si ca senior
echipa unde am simtit cu adevarat ca fac performanta
echipa cu care am iesit vice-campion
Din pacate, de 3 ani Olimpia nu mai este ce era odata……….toata lumea comenteaza, se face sport cu o mentalitate de barbar……..se injura si se huiduie . Uita ca ei fac asta din placere……….nu cred ca este vreun jucator care vine pentru indemnizatia aia de nimic.

Grivita :
Grivita, sincer ca fiu era echipa pe care nu am agreeat-o niciodata………asta pentru ca eu stiam grivita in formula Aurel Vlaicu-Grivita
In ultimii ani mi-am schimbat parerea si acum imi face mare placere sa merg si sa-i vad
Baietii astia vin si joaca doar din placere
Echipa asta chiar arata a echipa
Echipa asta are zambetul pe fata inainte, in timpul meciului dar si dupa.
Echipa asta stie chiar si ce inseamna a 3a repriza :D………..JOS PALARIA IN FATA LOR !
Intr-o astfel de echipa mi-ar place sa joc……..Grivita imi este prietena!

Nu se uita!

Mă trezesc de dimineaţă, rece în camera. Încerc să trag pătura pe mine si să mai fur puţin somn dar nu mai intra. Pun piciorul pe parchetul rece si ma indrept catre baie…… ridic capul si monstrul se arata in oglinda.
Fac repede schimbarea la fata, iau pe mine o pereche de pantaloni închişi la culoare, o zdreanţa de tricou, hanoracul si singura pereche de adidasi
E martie, vineri 10 martie 2006 zi înnorata.
Ies pe poarta, mă uit în stânga dar plec în dreapta pe strada pustie, trag în sus gluga mai pe ceafa si bag mâinile în buzunare.
O iau din loc si o adiere uşoara dar rece îmi atinge faţa…. Un frison îmi străbate corpul, pielea mi se face ca de găină, glezna stanga ma doare dar continui să merg….unde? Sa ma adun, sa-mi fac un plan……..maine am meci.
Ajung în staţia de troleibuz 90 unde mai aşteptau doi bătrâni….nu stau prea mult si vine. Mă urc, mă aşez pe scaun, scot telefonu……este 8.20. Cobor cu o statie inainte de capat si ma indrept usor spre parcul 23 august.
Ajuns in parc, dau drumul la o alergare usoara in jurul lacului……transpiratia incepe sa curga pe fata, durerea de la glezna dispare. Dupa 25-30 de minute ma opresc pe un pod micut dar mirosul apei imputite ma alunga de acolo.
Gasesc o banca, ma asez, inchid ochii si incerc sa-mi fac jocul, sa-mi exersez repunerile……..nu este usor deloc dar stiu ca daca vrei sa-ti iasa totul asa cum iti propui, trebuie sa faci si asta.
Nu dupa mult timp, din cauza pozitiei cu capul aplecat incep sa-mi amorteasca uiltimile 2 degete de la maini……ceva nu este ok dar ma ridic si plec catre casa……
Maine am meci……. 😀
544065_10150896006554441_1331805519_n

Pretiosul meu prieten – George Balta

Autor articol: Profesor Vasile Constantin – Mao

Ne evaluam potentele, averile si nazuintele cu cei din jurul nostru. Rareori ne gasim detasati de preconcepte si isteria sociala curenta, multumiti cu lumina cereasca, cu dragostea din noi si chiar putinul ce-l avem. In zbuciumul cotidian trecem insensibili pe langa minunatii cu care Dumnezeu a inzestrat natura si fiinta umana. Cand totul este in normalitate, sanatatea, familia, profesiunea, ne simtim puternici si dominatori ai propriului destin, cel mai adesea fara sa apreciem acest dar divin. Lamentarea nefericirii sau a diferitelor necazuri ale celor apropiati le taxam de regula drept slabiciuni, fara a avea ragazul sau dispozitia de a reflecta si a ne apleca cu intelegere asupra acestora. Poate, in buna stare si dispozitie, nu ne „vedem” in situatii triste, nestiind sau minimalizand ca totul, dar absolut totul, in viata noastra este intr-un echilibru mult mai fragil decat am banui.

Trecut bine prin viata, incercand de toate si aflandu-ma inca optimist si tonic, gandesc mereu: cum as fi fost daca o suferinta fizica, o mica dar sacaitoare durere mi-ar fi râcâit creierii? Tot asa de optimist si bucuros de viata? Dar, Doamne fereste, o tragedie?

Ei bine, cu toate cele de mai sus in credinta si felul de a fi, pot gandi si intelege cruntul complex moral si lupta teribila pentru depasirea consecintelor unei mari drame. In aceasta situatie pot aprecia uimit taria de caracter, vointa de fier si tenacitatea ce poate salaslui in tanarul meu prieten George Balta si familia lui.

Napraznicul accident de acum trei ani i-a legat independenta de carucior. Ce puteri trebuie sa aibă cineva ca sa inceapa o noua viata, cu totul de la capat? Inchipuiti-va, in loc de zburdalnicul joc in care investise tot elanul tineresc si joaca nebunateca de-a viata, recuperare si iar recuperare, remodelare mentala si sentimentala, multe noi obisnuinte si acte intime nebanuite. Dar visele? Ei bine, visele ii framanta sufletul cu speranta ca Dumnezeu, sau oamenii, va recompensa cu o minune curajul, calmul, credinta si perseverenta cu care isi restuctureaza viata, dar mai ales demnitatea cu care, iata, tanarul luptator ne da model de viata.

Si daca hai sa zicem ca poti pune pe seama unui caracter puternic înzestrat, genetic si educativ, cu o mare vointa, munca lui zilnica de recuperare motorie, absolvirea liceului si, acum de curând, trecerea cu bine peste prima lui sesiune de student, este ceva care te misca uluitor.

Surprinzator este George cu firea deschisa si zâmbetul cu care te copleseste. Dar mai mult decat toate, nefiresc parca, mi se pare bucuria si placerea ce-o traieste inca in preajma si amintirea rugbyului. Nici-o geana de resentiment pentru cadrul in care ingerul lui pazitor l-a parasit o clipa. Sunt convins ca in aria acestui minunat joc sportiv isi va desfasura odata hobby-ul sau chiar profesiunea. Daca demonstratiile de tehnica nu le va putea exemplifica, sigur tezaurul moral si volitiv ce zace in el, demonstrat atat de surprinzator in situatia limita ce viata i-a rezervat, va cuceri si dospi caracterele celor ce-i va acompania cu blandetea si dragostea lui de viata.

Se intelege, George are nevoie de noi, facem ca si rugby-ul parte din viata lui, cum fara indoiala, el este pentru noi um imens motiv de admiratie si incitare la atitudini de noblete umana.

Blog-erul din mine

Fiecare din noi are cate o poveste de spus si cel putin un motiv pentru care o si posteaza pe un blog. Povestea deja o stiti asa ca acum ar urma sa insirui motivele formarii acestui site personal. Datorita situatiei in care ma aflu acum caut sa ma dezvolt in orice directie, sa-mi largesc orizontul, sa pot forma noi prietenii si sa intaresc legaturile pe care le am deja cu multi oameni.
Sper, ca dupa 8 ore de munca fizica la sala in fiecare zi, sa raspund ideilor si comment-urilor voastre legate de articolele care vor aparea pe acest site. Logo-ul site-ului, chiar daca nu imi apartine mie ci celui care s-a ocupat de creearea blog-ului (Buddha), reprezinta exact principiile dupa care ma ghidez in viata. Nu cred ca poti reusi in realizarea unui lucru fara pasiune. Rugby-ul este sportul care mi-a pus ordine in viata, care mi-a intarit caracterul si care mi-a dat o multime de lucruri. „Credinta este forta vietii” (Lev Tolstoi) si fara credinta nu as fi supravietuit accidentului si nu as fi ajuns aici. Tot cu credinta o sa pot merge din nou. Nu pot sa inchei acest comentariu fara sa le multumesc dr. Alin Popescu si lui Peter Tweedie, cei care m-au ajutat sa fac acest site si, mai mult decat atat, au fost alaturi de mine in toti acesti 3 ani.
Apropo, azi am implinit 3 ani de la accident. Nu-mi urati „La multi ani!” :))