Arhive etichetă: poveste

Indrazneste!

Astazi am luat o invatatura pentru viata si vreau sa o impartasesc.

Noi oamenii avem anumite nevoi, anumite visuri………unii mai mari si altii mai mici, treaba e ca le avem.
Pe cele mici reusim sa le rezolvam singuri, insa pe cele mari de multe ori nu si din pacate renuntam la a le duce la capat pentru simplu’ motiv ca ne este rusine.

Da, ne este rusine sa deschidem gura si sa cerem ajutor.

Cand te afli intr-o astfel de situatie acel “nu pot!”, exista. Insa daca deschizi gura, iti spui of-ul si ceri ajutor, ai sanse mari ca acel “nu pot!” sa dispara.
O sa spui ca…….ok, sunt sanse sa se rezolve dar sunt si sanse sa nu.
Da, nu te contrazic………..dar trebuie sa stii ca sansele sa nu se rezolve depind tot de noi pentru ca nu avem rabdare, ne grabim si cautam rezolvare doar intr-un singur loc………asta este o greseala.
Tine minte ca este mai usor sa primesti ajutor de la 10 persoane decat o singura persoana sa te ajute de 10 ori.

Seara buna prieteni!

Vorba multa, saracia rugby’ului!

Astazi am profitat de vremea frumoasa si am mers sa vad meciul dintre Steaua si Timisoara (30-18).
Ma asteptam sa vad o Timisoara care sa ma dea cu rotile-n sus………insa din pacate nu a fost asa. Se vede ca echipa nu este inca legata, se vede de pe margine ca jucatorii uita ca au un capitan de care trebuie sa asculte si ca el este singurul care are voie sa comenteze. Centrii tipau, aripa tipa, demiul la fel…….
In schimb Steaua a reusit sa o faca prin jocul excelent. La Steaua singurii pe care i-am auzit au fost Vlaicu si Lucaci.
Nu o sa fac o analiza a jocului pentru ca nu sunt in masura…………STOP!
Felicitari Steaua pentru victorie si tot respectul pentru Timisoara care a tras pana in ultima secunda pentru a marca……….si a facut-o spectaculos.
Pe la 15 ani, dupa un meci cu Zimbrii pe care l-am pierdut, in vestiar am auzit o vorba care m-a marcat si anume: “Arbitrul tine cu echipa care joaca rugby!”.
Imediat pe gura mi-a iesit asta: “Dar ce, noi nu am jucat rugby?”
Raspunsul nu a intarziat sa vina: “In rugby, disciplina este pe primul loc. O echipa care face multe greseli, intr-o echipa in care se aud 15 voci si nu una, clar nu exista disciplina”
Multe voci, insa din pacate prea putine fapte astazi la Timisoara.
Astept sa plec de la un meci d-al vostru cu bucurie in suflet.
Hai Timisoara, Hai Rugby-ul Romanesc!

Performanta pe burta goala!

Eram doar un copil de 10 ani atunci cand am luat pentru prima data contac cu sportul ce avea sa-mi schimbe viata.
Nu provin dintr-o familie care sa fi facut sport, deci talent zero. Daca nu esti talentat in ceva, atunci trebuie sa muncesti mult sa faci bine acel ceva la care te-ai inhamat.
Cand am spus alor mei ca o sa merg la rugby, au avut o reactie de genu: ”aoleu, la aia de se impung unul pe altu. Altceva nu ai gasit?” si am raspuns: “atunci ma duc la box.”
Au ramas la rugby si chiar m-au incurajat atunci cand nu am mai vrut sa continui.
Motivul: Eram prea timid sa plec la varsta aia singur tocmai din Piata Iancului pana la Arcul de Trimf.
A trecut un an, au trecut doi, trei…….cinci si nu reuseam sa prind un loc pe podium…….vroiam si eu o medalie, vroiam in primele 3.
In toti acesti ani rugby-ul m-a invatat sa fiu OM, sa respect, sa imi pese de cel de langa mine mai mult decat de mine……..lucru pe care-l fac si acum.
Performanta se face pas cu pas, perseverand intr-un anumit domeniu si atat.
O alimentatie sanatoasa si odihna cat cuprinde.

Sport=Sport

Meserie=Meserie

Sport+meserie=NIMIC

Eu nu am avut conditiile necesare tot timpul si imi amintesc ca primeam cate un tricou sau o bluza de la antrenor pentru antrenament, iar eu o purtam pe strada.
Mancam doua cani de ceai cu paine pe zi dar nu lipseam de la nici un antrenament.
In felul asta am crescut cu aceeasi dorinta in inima, cu acelasi scop bine pus acolo in cap…..VROIAM O MEDALIE.
Medalia a venit si ea fix in ultimul an de juniorat, chiar daca este de argint, pentru mine este forte valoroasa.
Cum spuneam intr-un post trecut: Lucruirile pentru care luptam mai mult, au o valoare mult mai mare decat ce obtinem fara pic de efort.

Traiesc o poveste, nu o drama!

Ce traiesc acum nu este o drama, ci este linistea de care aveam nevoie, este incercarea din care am de invatat cate ceva in fiecare zi.
Chiar si dupa 7 ani de la accident, se gasesc momente care sa ma surprinda…….momente placute, altele mai putin placute.
Oare pretuiam o adiere de vant daca nu se intampla accidentul?…..cu siguranta NU!
Oare ma bucuram asa tare ca am fost de ajutor cuiva daca nu se intampla accidentul? ….cu siguranta NU!
Lumea trebuie sa intelega ca suntem muritori si ca viata asta trebuie traita cu zambetul pe fata.
Sa inteleaga ca daca i se intinde o mana, trebuie sa o apuce strans fara indoieli. Mana aia poate a aparut din senin dar sigur cu un scop, pentru ca fii sigur ca orice ti se intampla in viata asta e cu un scop.
Ce te tine sa nu-ti fie bine?

Nu se uita!

Mă trezesc de dimineaţă, rece în camera. Încerc să trag pătura pe mine si să mai fur puţin somn dar nu mai intra. Pun piciorul pe parchetul rece si ma indrept catre baie…… ridic capul si monstrul se arata in oglinda.
Fac repede schimbarea la fata, iau pe mine o pereche de pantaloni închişi la culoare, o zdreanţa de tricou, hanoracul si singura pereche de adidasi
E martie, vineri 10 martie 2006 zi înnorata.
Ies pe poarta, mă uit în stânga dar plec în dreapta pe strada pustie, trag în sus gluga mai pe ceafa si bag mâinile în buzunare.
O iau din loc si o adiere uşoara dar rece îmi atinge faţa…. Un frison îmi străbate corpul, pielea mi se face ca de găină, glezna stanga ma doare dar continui să merg….unde? Sa ma adun, sa-mi fac un plan……..maine am meci.
Ajung în staţia de troleibuz 90 unde mai aşteptau doi bătrâni….nu stau prea mult si vine. Mă urc, mă aşez pe scaun, scot telefonu……este 8.20. Cobor cu o statie inainte de capat si ma indrept usor spre parcul 23 august.
Ajuns in parc, dau drumul la o alergare usoara in jurul lacului……transpiratia incepe sa curga pe fata, durerea de la glezna dispare. Dupa 25-30 de minute ma opresc pe un pod micut dar mirosul apei imputite ma alunga de acolo.
Gasesc o banca, ma asez, inchid ochii si incerc sa-mi fac jocul, sa-mi exersez repunerile……..nu este usor deloc dar stiu ca daca vrei sa-ti iasa totul asa cum iti propui, trebuie sa faci si asta.
Nu dupa mult timp, din cauza pozitiei cu capul aplecat incep sa-mi amorteasca uiltimile 2 degete de la maini……ceva nu este ok dar ma ridic si plec catre casa……
Maine am meci……. 😀
544065_10150896006554441_1331805519_n

Cadeeeeeee!!!!

Acum vreo 20-30 ani s-a gandit un vecin de-al meu sa faca ceva sa avem lumina in fundu’ aleii (eu stau pe o intrare infundata) ca na, era prea urata bezna. Si a facut el ce-a facut, a tras niste sfori si s-a rezolvat – pe vremea aia era destul de greu sa aduci un stalp cu un corp de iluminat pentru 2 familii, nici acum nu cred ca e prea usor, poate chiar imposibil.
Au venit baietii de la „lumina” si au montat stalpul. D’ala mare si greu de beton. Si ghiciti pe ce l-au montat. Pe teava de canalizare ce duce toate alea de la casa in care stau eu. Toate bune si frumoase. Ne bucuram toti de lumina ce ne pazea de hoti, spargatori de case si masini si stateam linistiti si ne bucuram de viata. Asta pana s-a spart teava, dupa ani si ani, ploi, viscole si multe altele. Si s-a apucat tata cu fratele de sapat ca asta nu era treaba autoritatilor. Era treaba noastra pentru ca era teava noastra, nu era vreo conducta pe mijlocul strazii. Si dupa ce au sapat, au facut ei acolo un fel de pat de beton pt sustinerea stalpului desi mai avea unul, au schimbat teava, au astupat groapa si e gata treaba.
Dupa cativa ani in care ne bucuram toti de lumina ce ne pazea de hoti, spargatori de case si masini si stateam linistiti si ne bucuram de viata, s-a mutat vecinul care a adus stalpul. Vecinul nou a zis ca trebuie sa faca o casa mai mare si mai frumoasa in locul celei construite acum aproape 100 ani si s-a apucat omul de construit. Pardon, de consolidat. Ca asa se face acum: ca sa nu mai stai foarte mult pentru obtinerea de autorizatii de constructii, spui ca faci consolidare si primesti autorizatia mult mai repede dar trebuie, parca asa am auzit, sa pastrezi macar un perete din vechea casa. Si au inceput sa intre buldozere, excavatoare si ditamai basculantele pe saracuta alee de nu mai putea sa treaca un om nici prin stanga nici prin dreapta.
In acest timp a inceput sa dea stalpul semne de stres, nu numai noi, si a inceput sa se lase intr-o parte. Si s-a tot lasat el putin cate putin pana ce a ajuns sa ameninte niste tevi de gaze. Opaaa! Na, ca e groasa treaba! Am inceput sa sunam la Electrica sa facem reclamatii. Cei de acolo ne-au spus ca daca stalpul are corp de iluminat, e stalpul celor de la Luxten. Am sunat la Luxten care ne-au intrebat daca e stalp mare de beton. Le-am spus ca da si SURPRIZA! E stalpul celor de la Electrica. Pe frate-meu au inceput sa il ia nervii. I-a sunat iar pe cei de la Electrica, le-a explicat cu lux de amanunte situatia, forma si culoarea stalpului ( pentru ca la celalalt capat al telefonului sta de obicei cineva care nu are nicio legatura cu meseria pe care o practica) si i s-a spus ca vin cei de la deranjamente sa vada despre ce e vorba, dar pana ajung ei, sa vina inainte cei de la Luxten sa ia lampa sa se poata face ceva cu stalpul. Bineinteles ca nu i-a mai sunat pe cei cu lampa dar ei au inregistrat prima reclamatie si tot au venit… la 2 noaptea, ca numai asa vin. Noroc ca aveam masina parcata pe mijlocul aleii si nu aveau cum sa ajunga la stalp, altfel ne lasau fara lumina. Am spus noroc pt ca cei de la electrica au venit dupa 3 zile, s-au uitat la El, au spus ca nu au ce sa faca mai mult decat un referat despre ce au vazut catre conducere si sa asteptam sa se rezolve. Cand, nici ei nu stiau. Cica poate in 2 saptamani, 2 luni sau 2 ani. Sau poate ca o sa rezolve situatia cutremurul pe care il asteptam cu totii, cade stalpul peste tevile de gaze si, desi scapam teferi dupa cutremur, ardem ca soarecii intr-o explozie de gaze.
Astazi mai facem o reclamatie, direct la sediu, cu ordin de inregistrare, tot tacamul si, in functie de cum se adreseaza cei de acolo, poate si cu un mic scandal. Ca fara scandal, in tara asta, nu se rezolva nimic. O sa va tin la „curent”.

Povestea mea

Dupa 10 ani de rugby si mii de “gramezi legate” sau “prabusite”, a venit ziua de 11 martie 2006, sambata in care cursul vietii mele a luat o intorsatura brusca, poate prea brusca pentru mine si pentru cei din jurul meu.
Cu cateva minute inainte de finalul unui meci de pregatire al Selectionate U19 in compania echipei la care evoluam eu ( Olimpia Bucuresti), intr-o deja devenita banala legare a unei gramezi, clipa naruitoare a viselor mele s-a produs: in urma contactului, barbia mi-a fost infipta in piept, un fior rece mi-a trecut pe toata sira spinarii pana la glezne revenind inapoi cu o senzatie de amorteala ce imi cuprindea tot corpul. Am cazut la pamant fara sa ma pot misca, fara nicio durere dar foarte speriat, frica amplificata si de agitatia colegilor si a medicilor.

Am ajuns initial la Spitalul de Urgenta Floreasca unde au ajuns si colegii dupa meciul incheiat si familia mea. Eram legat la o multime de aparate, fiecare cu un obiectiv bine stabilit de a ma tine in viata, cand membrii familiei mele au inceput sa intre unul cate unul in rezerva unde ma aflam, cu ochii inlacrimati si fetele crispate de teama la auzul cuvintelor medicului ca nu mai am decat maxim 2 ore din viata. Au putut totusi sa se stapaneasca si cu o tarie interioara uluitoare au inceput sa ma incurajeze si sa imi spuna ca nu e nimic grav, ca totul este doar preventiv.

Stiam in interiorul meu ca este ceva grav si am inceput sa ma rog Lui Dumnezeu fara sa ii cer ceva ci doar sa-Si faca Voia asa cum Credea El. Dupa cateva momente au intrat in camera trei persone care m-au luat si m-au transportat cu ambulanta la Spitalul Bagdasar-Arsenie. Acolo am aflat si diagnosticul: TRAUMATISM VERTEBRO-MEDULAR CERVICAL, luxatie anterioara bilaterala C6-C7, leziune neurologica completa Frankel A, in limbajul popular, aveam coloana vertebrala deformata in zona gatului si maduva sectionata complet. Dupa 3 zile am fost operat de domnul doctor Podea Marius asistat de domnul Profesor Doctor Exercian. Interventia chirurgicala a fost un success si au urmat 5 luni de internare pe Sectia de Recuperare unde am urmat recuperarea sub observatia kinetoterapeutului Anca Mihaescu.

Din momentul externarii am continuat recuperarea acasa si la centre de recuperare din tara (Baile Felix, Poiana Campina, Techirghiol) pentru ca nu am incetat niciun moment sa cred ca nu voi mai simti iarba sub picioare. Voi continua sa lupt pentru a nu mai depinde de nimeni si pentru a-mi implini visul insa pentru asta am nevoie si de prieteni care sa ma sustina asa cum m-au sustinut pana acum si carora le multumesc din tot sufletul!
Sper ca nu v-am plictisit cu povestea mea pentru ca este doar o experienta de viata si cred intr-un final fericit!