Arhive etichetă: viata

Povestea ta!

Fiecare dintre noi avem o poveste, o poveste care din puntul meu de vedere ar trebui impartasita. DIN PACATE NU O FACEM…
Râdem, glumim dar o dăm din rău în mai rău.
Cauza: viteza vieții care crește, crește și iar crește.
Asta nu ar fi o problema pentru că omul se adaptează foarte bine în orice condiție.
Problema este ca, eu, tu și restul suntem tot mai superficiali.
Chiar dacă ne știm de mult timp asta nu înseamnă că ne cunoaștem. Da, mă recunoști pe stradă și nu numai pentru că îmi știi ambalajul…. dar conținutul nu îl știi.
Nu îl știi pentru că:
1. Nu te interesează.
2. Nu am curaj să-ți spun povestea mea.
E trist să încerci să spui, să arăți ceva și să vezi că lumea trece nepăsătoare. E trist ca am ajuns sa pierdem timpul in fata unui device tastand cateva propozitii in loc sa ne intalnim si sa povestim.
De exemplu pe o rețea de socializare foarte puține persoane o să se oprească să-ți citească povestea……
Ai scris, ai postat și în mai puțin de 30 de secunde deja postarea ta este învechită, este în josul paginii…..interes 0
Nu o să intre nici dracu în profilul tău să vadă care-i treaba si daca e sa o faca, asta se intampla foarte rar.
Renunțam la a mai scrie și ne rezumam la o poză, o poză care de multe ori nu spune mai nimic despre noi.
Am uitat să mai avem răbdare, să ascultam, să înțelegem și ăsta generează conflicte între noi.
Spune-mi povestea ta, iti spun povestea mea si in felul asta nu ar mai exista conflicte.

Performanta pe burta goala!

Eram doar un copil de 10 ani atunci cand am luat pentru prima data contac cu sportul ce avea sa-mi schimbe viata.
Nu provin dintr-o familie care sa fi facut sport, deci talent zero. Daca nu esti talentat in ceva, atunci trebuie sa muncesti mult sa faci bine acel ceva la care te-ai inhamat.
Cand am spus alor mei ca o sa merg la rugby, au avut o reactie de genu: ”aoleu, la aia de se impung unul pe altu. Altceva nu ai gasit?” si am raspuns: “atunci ma duc la box.”
Au ramas la rugby si chiar m-au incurajat atunci cand nu am mai vrut sa continui.
Motivul: Eram prea timid sa plec la varsta aia singur tocmai din Piata Iancului pana la Arcul de Trimf.
A trecut un an, au trecut doi, trei…….cinci si nu reuseam sa prind un loc pe podium…….vroiam si eu o medalie, vroiam in primele 3.
In toti acesti ani rugby-ul m-a invatat sa fiu OM, sa respect, sa imi pese de cel de langa mine mai mult decat de mine……..lucru pe care-l fac si acum.
Performanta se face pas cu pas, perseverand intr-un anumit domeniu si atat.
O alimentatie sanatoasa si odihna cat cuprinde.

Sport=Sport

Meserie=Meserie

Sport+meserie=NIMIC

Eu nu am avut conditiile necesare tot timpul si imi amintesc ca primeam cate un tricou sau o bluza de la antrenor pentru antrenament, iar eu o purtam pe strada.
Mancam doua cani de ceai cu paine pe zi dar nu lipseam de la nici un antrenament.
In felul asta am crescut cu aceeasi dorinta in inima, cu acelasi scop bine pus acolo in cap…..VROIAM O MEDALIE.
Medalia a venit si ea fix in ultimul an de juniorat, chiar daca este de argint, pentru mine este forte valoroasa.
Cum spuneam intr-un post trecut: Lucruirile pentru care luptam mai mult, au o valoare mult mai mare decat ce obtinem fara pic de efort.

CS Olimpia vs RC Grivita!

Astazi am fost la meci : Olimpia vs Grivita
Nu am putut rata o asa ocazie pentru ca meciurile dintre aceste achipe este considerat un derby.
Cu toate ca amandoua se afla in a 3a divizie din pacate, acesti 40 de baieti fac un spectacol de la primul fluier si pana la ultimul.
Placaje puternice date dar si ratate, pase bune si mai putin bune, putina ciondaneala, rasturnari de scor, toate astea fac publicul prezent sa-si incurajeze favoritii.
De echipele astea doua ceva ma leaga………

Olimpia :
echipa unde am activat atat ca junior dar si ca senior
echipa unde am simtit cu adevarat ca fac performanta
echipa cu care am iesit vice-campion
Din pacate, de 3 ani Olimpia nu mai este ce era odata……….toata lumea comenteaza, se face sport cu o mentalitate de barbar……..se injura si se huiduie . Uita ca ei fac asta din placere……….nu cred ca este vreun jucator care vine pentru indemnizatia aia de nimic.

Grivita :
Grivita, sincer ca fiu era echipa pe care nu am agreeat-o niciodata………asta pentru ca eu stiam grivita in formula Aurel Vlaicu-Grivita
In ultimii ani mi-am schimbat parerea si acum imi face mare placere sa merg si sa-i vad
Baietii astia vin si joaca doar din placere
Echipa asta chiar arata a echipa
Echipa asta are zambetul pe fata inainte, in timpul meciului dar si dupa.
Echipa asta stie chiar si ce inseamna a 3a repriza :D………..JOS PALARIA IN FATA LOR !
Intr-o astfel de echipa mi-ar place sa joc……..Grivita imi este prietena!

Nu se uita!

Mă trezesc de dimineaţă, rece în camera. Încerc să trag pătura pe mine si să mai fur puţin somn dar nu mai intra. Pun piciorul pe parchetul rece si ma indrept catre baie…… ridic capul si monstrul se arata in oglinda.
Fac repede schimbarea la fata, iau pe mine o pereche de pantaloni închişi la culoare, o zdreanţa de tricou, hanoracul si singura pereche de adidasi
E martie, vineri 10 martie 2006 zi înnorata.
Ies pe poarta, mă uit în stânga dar plec în dreapta pe strada pustie, trag în sus gluga mai pe ceafa si bag mâinile în buzunare.
O iau din loc si o adiere uşoara dar rece îmi atinge faţa…. Un frison îmi străbate corpul, pielea mi se face ca de găină, glezna stanga ma doare dar continui să merg….unde? Sa ma adun, sa-mi fac un plan……..maine am meci.
Ajung în staţia de troleibuz 90 unde mai aşteptau doi bătrâni….nu stau prea mult si vine. Mă urc, mă aşez pe scaun, scot telefonu……este 8.20. Cobor cu o statie inainte de capat si ma indrept usor spre parcul 23 august.
Ajuns in parc, dau drumul la o alergare usoara in jurul lacului……transpiratia incepe sa curga pe fata, durerea de la glezna dispare. Dupa 25-30 de minute ma opresc pe un pod micut dar mirosul apei imputite ma alunga de acolo.
Gasesc o banca, ma asez, inchid ochii si incerc sa-mi fac jocul, sa-mi exersez repunerile……..nu este usor deloc dar stiu ca daca vrei sa-ti iasa totul asa cum iti propui, trebuie sa faci si asta.
Nu dupa mult timp, din cauza pozitiei cu capul aplecat incep sa-mi amorteasca uiltimile 2 degete de la maini……ceva nu este ok dar ma ridic si plec catre casa……
Maine am meci……. 😀
544065_10150896006554441_1331805519_n

El este Florian…

Poate multi dintre voi cei care imi vizitati blogul spuneti….   „A murit Florian fratele lui George…. dar cu ce se ocupa el, ce vroia sa faca in viitor, ce planuri avea?”
Florian avea 26 de ani, absolvent al Universitatii Biotera din Bucuresti  specializarea Controlul calitatii produselor ; pe scurt cum il si strigam cand se intorcea de la exemene ”a venit OPeCistu” :). Dupa accidentul meu, in martie 2006,  a hotarat sa se inscrie si la Kinetoterapie in cadrul Universitatii Spiru Haret, era anul 1 si in timpul liber care-l mai avea urma cursuri de masaj, sa ma ajute, avea ”1000” de idei pe minut si foarte multe planuri…  cateodata ramaneai masca atunci cand incepea vreo discutie legata de recuperare sau ce trebuie sa faci pentru o anumita afectiune.  S-a dus Sus, la Dumnezeu, si a lasat pe Pamant o familie care a invatat multe de la el si o fata (iubita lui) cu care urma sa se logodeasca saptamana aceasta.
Ne este dor de el dar nu ne ramane decat sa facem ce ne-a invatat si sa traim viata asa cum ne este data, cu bune si cu incercari.

In memoria lui Florian, prietenii sai au facut un videoclip

am adaugat si link-ul http://www.youtube.com/watch?v=vAuLKsy6TFg

Multumesc…   Dumnezeu sa-l odihneasca!

Viata…!

flo1

Sincer nici nu stiu cum sa incep acest….. sa-i spun articol :(.
Pe 11 martie 2006 am jucat ultimul meci de rugby din viata, 3 zile mai tarziu am hotarat sa-mi fac o alta echipa ( mama, tata, eu, fratele meu si sora mea ) si sa intram sa castig meciul vietii mele……..acea lupta cu viata de a ma pune iar pe picioare. 3 ani si de munca continua, plecari peste plecari in diferite statiuni, stres si oboseala dar nu in ultimul rand si satisfactii ( progresele mele ) mici dar vizibile.
23 mai 2009 inca o zi pana la ziua lui Florian fratele meu, bucurosi si fericiti ca orice familie ne trezim dimineata eu:”hai ne ridicam ?” Florian: „aham” si atat………asta a fost ultimul lui cuvant. Florian isi pierde cunostinta, se sufoca si pleaca catre Dumnezeu mult prea devreme la 26 de ani fara o zi :(. Tot ce am facut in viata pana acum se datoreaza in mare parte lui, el a fost mainile si picioarele mele.
Dumnezeu a hotarat sa-l ia langa El pentru ca Dumnezeu isi culege florile si el este ”Floricica” al nostru. I-am promis ca o sa ma ridic sa merg si ma tin de cuvant sa-l fac fericit, oricum ar fi si oriunde ar fi el acum. Multumesc tuturor carora ne-au fost alaturi……rude, prieteni si cunostinte
Imi cer scuze dar nu mai am forta sa mai scriu……………..:(

Te iubesc si te rog sa ma ierti pentru tot fratimiu

Dumnezeu sa te odihneasca !

Norocos?

De cate ori ai coborat din masina, din autobuz, ai iesit din scara blocului si, intr-o fractiune de secunda de neatentie, ai calcat intr-un mare rahat al vreunui patruped? Mie mi s-a intamplat destul de des. Acum insa e si mai nasol daca e sa intru cu vreo roata a scaunului rulant in “dansul”. Si recunosc ca si asta mi s-a intamplat si nu a fost deloc un moment placut.
Se spune ca daca ai calcat in “ceva” ai noroc. Dar daca e sa cazi cu totul in el?
Pe la 6 ani, inainte sa ma dea ai mei la scoala, eram la bunici la tara. Si tocmai fatase scroafa. Si m-am aplecat eu putin cate putin peste marginea cotetului sa ajung la purcelusi pana am cazut gramada peste tot ce era pe jos, numai curat nu era. In afara de sperietura groaznica pe care am tras-o, mirosul care ma invaluia era mai teribil decat orice mi-am putut imagina pana atunci. Au trebuit sa treaca multe zile pana s-a dus cu totul mirosul. Hainele pe care le purtam in momentul caderii au fost aruncate direct la gunoi pentru ca nu mai aveau vreo sansa de salvare.
Toata lumea mi-a spus atunci ca o sa fiu cel mai norocos om din lume si atat de norocos am fost ca mi-am rupt gatul. Sau norocul meu este ca am scapat cu viata dupa aceea, ca am o familie adevarata si unita langa mine, ca am o multime de prieteni care ma sustin si mi-au fost alaturi tot timpul.
Im invatat sa iubesc viata, sa apreziez tot ce mi se ofera si sa ofer la randul meu.

Voi cat de norocosi sunteti?

Cadeeeeeee!!!!

Acum vreo 20-30 ani s-a gandit un vecin de-al meu sa faca ceva sa avem lumina in fundu’ aleii (eu stau pe o intrare infundata) ca na, era prea urata bezna. Si a facut el ce-a facut, a tras niste sfori si s-a rezolvat – pe vremea aia era destul de greu sa aduci un stalp cu un corp de iluminat pentru 2 familii, nici acum nu cred ca e prea usor, poate chiar imposibil.
Au venit baietii de la „lumina” si au montat stalpul. D’ala mare si greu de beton. Si ghiciti pe ce l-au montat. Pe teava de canalizare ce duce toate alea de la casa in care stau eu. Toate bune si frumoase. Ne bucuram toti de lumina ce ne pazea de hoti, spargatori de case si masini si stateam linistiti si ne bucuram de viata. Asta pana s-a spart teava, dupa ani si ani, ploi, viscole si multe altele. Si s-a apucat tata cu fratele de sapat ca asta nu era treaba autoritatilor. Era treaba noastra pentru ca era teava noastra, nu era vreo conducta pe mijlocul strazii. Si dupa ce au sapat, au facut ei acolo un fel de pat de beton pt sustinerea stalpului desi mai avea unul, au schimbat teava, au astupat groapa si e gata treaba.
Dupa cativa ani in care ne bucuram toti de lumina ce ne pazea de hoti, spargatori de case si masini si stateam linistiti si ne bucuram de viata, s-a mutat vecinul care a adus stalpul. Vecinul nou a zis ca trebuie sa faca o casa mai mare si mai frumoasa in locul celei construite acum aproape 100 ani si s-a apucat omul de construit. Pardon, de consolidat. Ca asa se face acum: ca sa nu mai stai foarte mult pentru obtinerea de autorizatii de constructii, spui ca faci consolidare si primesti autorizatia mult mai repede dar trebuie, parca asa am auzit, sa pastrezi macar un perete din vechea casa. Si au inceput sa intre buldozere, excavatoare si ditamai basculantele pe saracuta alee de nu mai putea sa treaca un om nici prin stanga nici prin dreapta.
In acest timp a inceput sa dea stalpul semne de stres, nu numai noi, si a inceput sa se lase intr-o parte. Si s-a tot lasat el putin cate putin pana ce a ajuns sa ameninte niste tevi de gaze. Opaaa! Na, ca e groasa treaba! Am inceput sa sunam la Electrica sa facem reclamatii. Cei de acolo ne-au spus ca daca stalpul are corp de iluminat, e stalpul celor de la Luxten. Am sunat la Luxten care ne-au intrebat daca e stalp mare de beton. Le-am spus ca da si SURPRIZA! E stalpul celor de la Electrica. Pe frate-meu au inceput sa il ia nervii. I-a sunat iar pe cei de la Electrica, le-a explicat cu lux de amanunte situatia, forma si culoarea stalpului ( pentru ca la celalalt capat al telefonului sta de obicei cineva care nu are nicio legatura cu meseria pe care o practica) si i s-a spus ca vin cei de la deranjamente sa vada despre ce e vorba, dar pana ajung ei, sa vina inainte cei de la Luxten sa ia lampa sa se poata face ceva cu stalpul. Bineinteles ca nu i-a mai sunat pe cei cu lampa dar ei au inregistrat prima reclamatie si tot au venit… la 2 noaptea, ca numai asa vin. Noroc ca aveam masina parcata pe mijlocul aleii si nu aveau cum sa ajunga la stalp, altfel ne lasau fara lumina. Am spus noroc pt ca cei de la electrica au venit dupa 3 zile, s-au uitat la El, au spus ca nu au ce sa faca mai mult decat un referat despre ce au vazut catre conducere si sa asteptam sa se rezolve. Cand, nici ei nu stiau. Cica poate in 2 saptamani, 2 luni sau 2 ani. Sau poate ca o sa rezolve situatia cutremurul pe care il asteptam cu totii, cade stalpul peste tevile de gaze si, desi scapam teferi dupa cutremur, ardem ca soarecii intr-o explozie de gaze.
Astazi mai facem o reclamatie, direct la sediu, cu ordin de inregistrare, tot tacamul si, in functie de cum se adreseaza cei de acolo, poate si cu un mic scandal. Ca fara scandal, in tara asta, nu se rezolva nimic. O sa va tin la „curent”.

O zi… a mea

6 dimineata. Trezirea!!!! Inainte sa dau ceasul cu o ora inainte ma ridicam ceva mai repede din pat si nu din cauza ca acum ma trezesc mai devreme ci pentru ca era lumina afara. Nu stiu daca lumina aia ma facea sa cred ca sunt in intarziere sau doar imi dadea un strop de energie. Cum unde sa intarzii? La treaba. Ca mai si munceste omu’, nu doar se uita la meciuri (de rugby). Treaba e ca nu muncesc pentru a-mi castiga painea ca doar sunt pensionar si pensia asta imi acopera toate cheltuielile (aprox. 270 lei – boi), ci pentru a-mi (re)castiga viata. Traiesc, nu va speriati, dar vreau sa traiesc ca inainte. Si cum fac sa ajung ca inainte?
Pai ma trezesc la 6. Si la 7 ma cert cu portarii care se tot schimba si nu-mi recunosc frumusetea de masina si nu ma lasa sa-mi vad de cascatul ce-mi rupe falcile si de accesul in curtea salii de recuperare. Ajung in sala. Mirela (kineta cu care lucrez) vine mai tarziu dar este Violeta (alta kineta cu care mai mult ma cert:-))) si imi incep singur exercitiile. Incep cu incalzirea articulatiilor, bratelor, gatului…. apoi echilibru din sezut la marginea patului sau pe un scaun fara spatar. A venit Mirela, incepe macelul. Prima oara ma ridic la spalier si atarn acolo fata in fata cu peretele. S-o fi plictisit saracu de mutra mea dar o s-o mai vada inca mult timp de acum inainte.
Dupa cel putin o ora de stat in picioare urmeaza mobilizarile si intinderile care scot tot untul din mine dar ma ajuta sa ma si relaxez pentru ca ma scapa de contractiile musculare. Usor-usor se umple sala de pacienti si de vreo 2-3 voluntari care vin sa invete sa practice kinetoterapia.
Incep sa fac abdomene, nu ma intrebati cate serii pentru ca la un moment dat le pierd numarul si e si mai grav daca le pierde numarul si Mirela ca sigur spune ca am facut cu cel putin una mai putine, normale si oblice. Apoi urmeaza bratele sau spatele la lucru. O zi bratele, o zi spatele. Nu sarim niciodata peste statul in patrupedie. Aici sunt mai multe exercitii care se fac in aceasta pozitie, nu ma puneti sa vi le explic pentru ca nu imi e usor, daca vreti sa le stiti puteti sa veniti si sa ma vedeti in exercitiul functiunii, multumesc! Dupa ce termin si cu manevrele astea incep sa fac extensii, exercitii de tonifiere a musculaturii spatelui, umerilor si gatului. Urmeaza flotarile…cateva sute (fara sa exagerez), ridicarea pe manere si iar exercitii de echilibru la marginea patului unde ma joc cu mingea de rugby. Am mingii de rugby peste tot: acasa, in masina, la sala… oriunde ma duc am cu mine si mingea.
Dupa aproape 7 ore de munca, cu cateva pauze scurte de 5 minute, a venit si timpul sa plec acasa sau la alte terapii „alternative”. De obicei plec direct la acupunctura si dupa aceea acasa.
Primul lucru pe care il fac cand ajung acasa e sa mananc. Daca am terminat cu sala nu inseamna ca am terminat si cu munca. Mai fac o ora exercitii de forta cu saci de nisip si inca 3 ore de „mers” la bicicleta.
In total lucrez, in medie, 10 ore pe zi numai munca fizica. Inainte de accident faceam un antrenament si 2-3 ore de sala o data la 2 zile. Norocul meu este ca nu ma plictisesc, ca am oameni langa mine capabili sa munceasca si sa faca o atmosfera mai mult decat placuta.
Nu uit de blog, de prieteni, caut noutati despre sport in general si rugby in particular.
Stingerea se da pe la ora 22:00, asta daca nu ma ia somnul inainte. Maine trebuie sa ma trezesc iar la 6 dar cine se scoala de dimineata departe ajunge!